marți, 16 decembrie 2025

Batuti pe banda rulanta

Agresiunile au fost la ordinea zilei in weekend-ul trecut. 18 pacienti au ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau dupa ce au fost implicati in conflicte cu rude, vecini sau necunoscuti. Doi raniti au fost luati cu ambulanta din Parcul Cancicov, iar alti doi, de la clubul de pe Insula de Agrement. Un alt pacient, Mihai H., de 43 de ani, a fost adus prin transfer de la Spitalul Orasenesc Buhusi, fiind tot victima a unei agresiuni, si primeste acum ingrijiri medicale in sectia de chirurgie a SJU pentru un traumatism toracic si diferite contuzii. Alti trei pacienti au fost trimisi la o clinica din Iasi, deoarece aveau nevoie de interventii de chirurgie buco-maxilo-faciala. Crina Maria D., de 25 de ani, din Dienet, a fost batuta de fostul sot. Acesta i-a strivit un pomete. Ceilalti doi pacienti sunt doi barbati, Eduard J., de 38 de ani si Carmelo D., de 37 de ani. Ambii au fost diagnosticati cu fractura de mandibula si au avut nevoie de specialistii ieseni in chirurgie buco-maxilo-faciala. Un alt caz grav pentru care echipele de garda de la UPU si din sectia de neurochirurgie a SJU au depus eforturi deosebite este Ioan P. “Asa cum se observa din registrul de la Urgente, suntem in plin sezon al cazutilor din copaci, a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvant al SJU. Barbatul de 61 de ani a cazut din cires si are tetrapareza.” (D. Mincu)



spot_img