Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost rănit grav în noaptea de Paște, după ce un clopot s-a desprins și l-a lovit în cap, la Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril” de pe strada Veronica Micle, din cartierul Izvoare al municipiului Bacău.
Incidentul s-a produs în jurul orei 00:00, în timpul slujbei de Înviere, în momentul în care clopotele erau trase. Potrivit primelor informații, clopotul s-ar fi desprins și a căzut peste bărbatul care îl acționa. Victima participa la această activitate în regim de voluntariat și nu era angajat al bisericii.
Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde medicii au constatat că se află în stare critică. La ora 00:53, pacientul a fost adus în Unitatea de Primiri Urgențe Adulți, prezentând o lovitură puternică în zona craniului.
Medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral sever, traumatism de coloană cervicală și hemoragie subarahnoidiană. Din cauza stării grave, pacientul a fost intubat, investigat și stabilizat în UPU, după care a fost internat de urgență în secția Neurochirurgie.
Potrivit reprezentanților spitalului, bărbatul a fost operat, intervenția chirurgicală decurgând favorabil. În prezent, pacientul se află internat în secția Anestezie și Terapie Intensivă, cu o evoluție favorabilă față de momentul internării, însă cu un prognostic rezervat. Medicii urmează să efectueze evaluări imagistice suplimentare pentru celelalte traumatisme, atunci când starea pacientului va permite.
În paralel, polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările producerii incidentului.
„Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând a fi stabilite toate împrejurările producerii incidentului”, a declarat comisar Cătălina Crețu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.















