Un bărbat din localitatea Ardeoani a fost rănit, marți, după ce a intrat cu scuterul într-un podeț și a căzut într-un șanț adânc de aproximativ doi metri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.
La fața locului au intervenit pompierii și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean, care l-au găsit pe bărbat în stare de semiconștiență.
„În urma coliziunii a rezultat o victimă semiconștientă de sex masculin. Aceasta a fost extrasă dintr-un șanț de circa doi metri adâncime și predată echipajului Serviciului de Ambulanță Județean, în vederea transportului către Unitatea de Primiri Urgențe Bacău pentru a i se acorda ajutor medical de specialitate”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.














