2 mai 2024
ActualitateBani pentru sportivi si biserici in Bacau

Bani pentru sportivi si biserici in Bacau

Consilierii locali au aprobat lista finantarilor pe Legea 350. Nu este nici o surpriza: Primaria va sustine puternic financiar sportul, insa doar anumite asociatii, si cultele si mai putin proiectele sociale, culturale si de tineret, care pot avea un impact mai mare asupra dezvoltarii comunitatii. Bugetul alocat in acest an finantarilor acestor proiecte este mai mic cu circa 17 la suta, pe anumite domenii. Domeniul favorit a fost sportul, caruia i s-au alocat fonduri de 10 milioane de lei. Urmeaza in top Cultele cu 3,8 milioane de lei, domeniul social cu doar 570 mii lei si educatie, tineret si mediu cu o alocare de 298 mii lei. Cea mai mare suma se va duce la asociatia Top Sport, pentru „consolidarea handbalului bacauan pe plan national si european”. Stiinta are 2,2 milioane de lei pentru participarea in competitii nationale si internationale, iar Sport Club – pentru accederea in liga a doua – 1,2 milioane de lei. 29 de proiecte vor fi finantate, in total, pentru a atinge performanta in domenii precum box, lupte greco-romane, tenis de masa, tir cu arcul, sarituri in apa, baschet, volei si chiar airsoft. Cultele au primit bani in special pentru constructie, nu pentru proiecte menite sa-i ajute pe semenii nostri in societate. Toate fondurile se vor duce pe amenajari interioare, picturi, intretinere, reabilitare, acoperis nou, iluminat, lasând mântuirea sufletului pe mâna rugaciunilor credinciosilor.

De la toate domeniile au ramas sume necheltuite, care vor fi repartizate ulterior: circa 5000 de lei la sport, 987 mii lei la culte, 138 mii lei la social si circa 2000 de lei la capitolul educatie.

Cei mai „fericiti”



Domeniul sport: Top Sport – 5,1 milioane de lei, Pro Stiinta – 2,2 milioane de lei, Sport Club – 1,2 milioane de lei

Domeniul culte: Catedrala Inaltarea Domnului – 550.000 de lei, Biserica pentru Tineri Intâmpinarea Domnului – 300.000 de lei, Parohia Romano-Catolica Sf.Nicolae, Biserica Sf.Voievozi CFR si Parohia Ortodoxa Sf.Nicolae – 200.000 de lei

Domeniul social: Asociatia Betania (Centru de Integrare a Tinerilor) – 118.000 lei, Asociatia Betania (Centrul Delfinul) – 101.000 lei, FSC – 59.130 lei

Domeniul educatie, tineret, mediu: Asociatia Victoria – 25.000 de lei, Asociatia Unlimited Connections – 20.000 de lei, Centrul Regional de Ecologie – 20.000 de lei, Fundatia No Name Bacau – 19.000 de lei

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri