Pasajul subteran Ștefan Gușe se va închide în intervalul orar 21.00 – 05.00, în perioada 12-14 iulie, respectiv în nopţile de miercuri spre joi şi de joi spre vineri, pentru finalizarea lucrărilor de întreținere și reparații iluminat public.

Municipiului Bacău, prin Direcția Drumuri Publice, a contractat lucrări de colmatare rosturi în pereți, executantul fiind firma S.C. Ram Servicii Ecologizare S.R.L, Iași, şi de reparații iluminat public.

Au fost executate lucrările de colmatare rosturi în pereți și de înlocuire a lămpilor de iluminat defecte. De asemenea, în timpul execuţiei, au fost identificate degradări la nivelul reţelei, ale cablurilor, ce au necesitat urgentă înlocuire.

PUBLICITATE

În acest sens, s-au achiziţionat materialele necesare (consumabile), cu ajutorul cărora în perioada 12-14 iulie, respectiv în nopţile de miercuri spre joi şi de joi spre vineri, în intervalul orar 21.00 – 05.00, vor fi definitivate lucrările de întreținere a pasajului subteran Ștefan Gușe.

Reparațiile iluminat public sunt realizate în cadrul contractului anual de întreținere rețele de iluminat încheiat cu S.C. Elco Bacău, iar valoarea contractului lucrări de colmatare rosturi se ridică la suma de 56.200 lei.

Participanții la trafic sunt rugați ca în perioada 12-14 iulie, respectiv în nopţile de miercuri spre joi şi de joi spre vineri, în intervalul orar 21.00 – 05.00, să circule pe rutele alternative: Pasajul Mărgineni, Pasajul Letea, pe străzile Arcadie Șeptilici, Abatorului, Constanței sau pe la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Alexei Tolstoi.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ