Un conflict izbucnit dintr-o dispută privind o sumă de bani a degenerat vineri seară într-un cartier al municipiului Bacău, fiind necesară intervenția unui echipaj de jandarmerie.
Potrivit informațiilor, unul dintre bărbați l-a amenințat pe celălalt folosind o macetă și un spray cu piper. În replică, cel amenințat a ripostat cu o țeavă metalică, după care a apelat telefonic forțele de ordine pentru a solicita intervenția acestora.
Scandalul a durat câteva minute și a fost oprit după sosirea promptă a jandarmilor la fața locului, care au reușit să aplaneze conflictul.
Jandarmii au întocmit actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, iar dosarul a fost înaintat organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor.















