marți, 16 decembrie 2025

Avem atât de mulți bicicliști, încât Poliția Rutieră a simțit nevoia să le dedice o operațiune amplă

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bacău, alături de forțele de ordine publică, au organizat joi o amplă operațiune în județ pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la regimul circulației rutiere săvârșite de bicicliști.

În cadrul acțiunii desfășurate, peste 250 de persoane au fost legitimate, iar peste 100 de bicicliști și 100 de autovehicule au fost supuși unor riguroase verificări.

Polițiștii au intervenit cu fermitate, aplicând nu mai puțin de 178 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 38.000 de lei. Dintre acestea, 56 de sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor care nu respectau regulile de circulație.



În plus, în urma verificărilor efectuate, 13 permise de conducere au fost reținute, iar 10 certificate de înmatriculare au fost retrase.

 



spot_img