19 aprilie 2024
ActualitateAu furat, în Belgia, tot ce au prins: de la maşini până...

Au furat, în Belgia, tot ce au prins: de la maşini până la ţevi

Curtea de Apel Timişoara a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Belgia pe numele unui băcăuan (23 de ani), urmărit internaţional, şi predarea acestuia. C.G. este acuzat de infracţiuni contra proprietăţii (conform legilor din Belgia), săvârşite în 2015, alături de alţi suspecţi români.

“Un întreg grup de migranţi români au operat din două tabere de ţigani din apropiere de Rijsel, uneori, în grupuri mari, comiţând în principal furturi prin efracţie. Printre aceste fapte s-au numărat, de asemenea, spargeri de vitrine, unele îndreptate în principal împotriva magazinelor de bricolaj, în care a fost furat material de lucru de la marca STIHL.

În modul lor de operare este inclus şi furtul de vehicule care au fost ulterior folosite pentru comiterea altor fapte. Infracţiunile au fost comise de ambele părţi ale graniţei dintre Belgia şi Franța, un teritoriu de frontieră care, de asemenea, a fost umplut de condamnaţi”, se arată în mandatul european. În grup, mai precizează anchetatorii, a fost atras şi un minor care a fost folosit pentru săvârşirea de infracţiuni. Prin violenţe şi ameninţări, suspecţii au reuşit să fure ţevi, ceasuri, sume de bani, sisteme GPS, telefoane smart, tablete, laptopuri şi case de bani.



Tot în 2015, membrii grupului au furat, dintr-un magazin din Thuin, diverse unelte de lucru: 4 cositoare, 10 maşini tuns gard viu, 25 ferăstraie cu lanţ, 2 drujbe Turbo combi, 1 maşină de tăiere, 3 maşini de debitat, 1 săpătoare, 4 ferăstraie electrice Turbo, 1 moto-fierăstrău turbo cu tijă, 3 maşini de tuns iarba automate etc.

Potrivit mandatului european de arestare, băcăuanul are de executat un rest de pedeapsă de 40 de luni închisoare, aplicată prin sentinţa pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă Flandra de Vest, în 2017, pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de furt prin efracţie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri