marți, 23 decembrie 2025

Au completat fisele si stau cu emotii

Absolventii claselor a VIII-a au inceput deja completarea fiselor de inscriere la liceu, dupa o programare facuta la nivelul fiecarei unitati de invatamant. Alaturi de elevi au fost parintii si dirigintii claselor care au avut rolul de a le explica tuturor importanta completarii cat mai multor optiuni asta si in functie de media obtinuta la tezele unice, testarea nationala si media generala a anilor de gimnaziu. Elevii pareau destul de increzatori si decisi cu privire la optiuni. „Vreau sa intru la Colegiul Vranceanu, la matematica-informatica. Ma pasioneaza matematica si am multi colegi care au aceeasi optiune. Pe foaie am completat sase optiuni. Pe langa «Vranceanu» am mai scris «Ferdinand I», «Vasile Alecsandri», Colegiul Padagogic”, ne-a spus Razvan Balan, viitor elev de liceu. „Am optat in primul rand pentru stiinte ale naturii la Colegiul «Vasile Alecsandri». Daca nu aici la «Vranceanu», «Ferdinand I» – zece optiuni in total. Daca nu sunt sigur, este bine sa trec cat mai multe, ca sa nu raman pe dinafara”, ne-a spus si George Zaharia, care a venit insotit de tatal sau la intalnire. Factorii decisivi in exprimarea optiunilor au fost atat pentru elevi, cat si pentru parintii lor, media de admitere si optiunea copilului. „Prima optiune pentru George este Colegiul «Alecsandri». Am ales in functie de media lui si media de admitere de anul trecut. Este o marja in care cred ca s-ar incadra pentru a reusi. 80 la suta a contat alegerea lui, pe care o respect”, a subliniat tatal, Lucian Zaharia. „Este o decizie dificila, mai ales pentru ca este pentru prima data si nu ai vrea sa dai gres, pentru binele copilului tau. Am decis in functie de cum si-a dorit ea”, ne-a spus si mama, Maria Florescu. Prima repartizare computerizata va avea loc pe 2 iulie 2010. Pe 5 iulie, fiecare liceu va afisa lista candidatilor repartizati in unitate, iar o a doua etapa a repartizarii computerizate este programata pe 12 iulie.

Andreea Lupascu


spot_img