20 aprilie 2024
SportAtletism/ CN Junioare 2: Surori de aur și de recorduri

Atletism/ CN Junioare 2: Surori de aur și de recorduri

La o săptămână după ce Daria Vrânceanu s-a laureat triplă campioană națională de junioare 3, sora sa mai mare, Adnana Vrânceanu a dat lovitura la Naționalele de junioare 2, unde a cucerit, la rândul său, trei medalii de aur

Nu încercați să le opriți! De altfel, nici nu ați avea cum: sunt făcute să câștige medalii pe bandă rulantă. Surorile Adnana și Daria Vrânceanu au dominat ultimele două ediții ale Naționalelor de Atletism Indoor rezervate junioarelor 2, respectiv 3, reușind o performanță unică. Mai întâi a intrat în scenă Daria. În primul weekend al lui martie, atleta CSȘ/ SCM Bacău s-a laureat triplă campioană națională la finalele de juniori 3 disputate chiar în Bacău. Sportiva pregătită de Cristi Nemțeanu a cucerit, pe rând, aurul la triplusalt, lungime și 200 m.

O săptămână mai târziu a venit rândul surorii sale mai mari, Adnana Vrânceanu (SCM Bacău), care nu a dorit sub nicio formă să se lase mai prejos. Weekendul trecut, la finala Naționalelor de Junioare 2 de la București, Adnana nu a oferit nicio șansă adversarelor, încununându-se, la rândul său, triplă campioană națională. Atleta care va împlini 17 ani pe 14 iulie, a luat aurul la 60 m, cu un nou record personal, 7.78 secunde, la 200 m (25.42) și la triplusalt (11.70). Și pentru ca rivalitatea să fie și mai strânsă, în proba de triplusalt, bronzul a revenit, cu o săritură ce a măsurat 11.27 m, Dariei Vrânceanu, care, deși junioară 3, ține pasul cu adversarele mai mari, ba pe unele chiar le întrece.



„E de-a dreptul extraordinar! În 30 de ani de antrenorat nu am întâlnit o asemenea performanță ca două surori să se încununeze, în același an, triple campioane naționale de atletism. Sunt fete extraordinare, iar rezultatele sunt pe măsura muncii și a talentului”, a declarat antrenorul SCM Bacău, Cristi Nemțeanu, care la finalele de junioare 2 a mai avut o satisfacție: o altă elevă de a sa, Ștefania Zediu a cucerit titlul de vice-campioană a României în proba de 400 m, cu un Personal Best: 56.50.

„De aproape trei luni, concurăm aproape săptămânal și la fiecare competiție reușim să urcăm pe podium, de cele mai multe cu recorduri personale. Și am toată convingerea că nu ne vom opri aici”, a punctat antrenorul Nemțeanu. Sigur că nu se vor opri aici, mai ales că la finalul acestei săptămâni se dă, la București, bătălia pentru titlurile naționale la junioare 1. Din păcate, fiind junioară 3, Daria Vrânceanu nu va avea drept de participare. Adnana Vrânceanu și Ștefi Zediu, în schimb, sunt pe poziții. Și chiar dacă vor concura în compania unor adversare mai mari ca vârstă, sunt gata să-și depășească din nou limitele.

Medaliații băcăuani la finala Campionatului Național de Juniori 2

Aur: Adnana Vrânceanu (SCM Bacău) 60 m- 7.78, 200 m- 25.42 și triplusalt- 11.70m; Mario Ștefan Cobiuc (CSȘ Unirea Iași/ CSM Onești) 60 m- 7.01 și 60 m g- 7.84; Andreea Bianca Mocanu (LPS Brăila/ CSM Onești) 60 m g-8.74; CSM Onești (Diana Fieraru, Ștefania Medeea Mușulete, Raisa Diaconescu, Alexandra Ștefania Uta) ștafeta 4×400 m- 3.41.71; Bianca Ioana Coșerariu (CSȘ Unirea Iași/ CSM Onești) pentatlon- 3551 puncte.

Argint: Ștefania Zediu (SCM Bacău) 400 m- 57.40; Raluca Monica Răduca (CSM Onești/ CSȘ 6 București) 60m g-8.92.

Bronz: Alexandra Ștefania Uta (CN Râmnicu-Vâlcea/ CSM Onești) 60 m- 7.85 și 60 m g- 8.93; Raluca Monica Răduca (CSM Onești/ CSȘ 6 București) lungime- 5.40m; Daria Vrânceanu (CSȘ Bacău/ SCM Bacău) triplusalt- 11.27m.

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri