miercuri, 24 decembrie 2025

Asociatiile de proprietari schimba foaia

Furnizorii si-au gasit nasul

Noua asociatii de proprietari din Bacau si-au unit fortele si au infiintat o liga judeteana, afiliata deja la „Habitat“. Ieri, la Teatrul „Bacovia“, in prima sedinta a ligii, membrii fondatori si-au prezentat obiectivele. Intre acestea, revizuirea relatiilor cu Primaria Bacau si cu furnizorii: CET, Compania de Apa, E.ON. Liga are un presedinte, un prim-vicepresedinte si trei vicepresedinti, care raspund de domenii distincte: economic, tehnic si relatia cu furnizorii, ultima nefiind deloc multumitoare. “Contractele sunt stufoase, pompoase si numai in favoarea celor care le-au facut, acuza Vasile Hutanu, presedintele LJAP Bacau. Pe noi nu ne sustine nimeni. Primaria ne aduna, cand are nevoie de noi, «hai sa facem cutare…», «hai sa facem cutare…», dar cand avem noi probleme nu e disponibila. Cei de la Liga nationala «Habitat» au rezultate, i-am urmarit, si cred ca ne vor sprijini. Ne-am saturat sa fim chemati la Primarie si sa primim dispozitii!”

„Nu vrem razboi, dar vom lupta!“

La intalnire au participat reprezentantii a circa 60 de asociatii, ai Companiei de Apa SA, SC Elsaco SA, Politiei Primariei. “Am invitat si CET-ul, dar nu a venit nimeni”, afirma Hutanu. Oaspeti de onoare au fost presedintii ligilor judetene din Braila, Galati, Botosani si Iasi. A fost prezent si Mihai Mereuta, presedintele Ligii Nationale “Habitat”, care a venit de la Bucuresti special pentru a se intalni cu noii membri. “Vrem sa purtam negocieri reale cu furnizorii si sa aparam drepturile cetatenilor care platesc serviciile si indemnizatiile noastre, presedinti si administratori”, le-a explicat colegilor Gheorghe Muntianu, prim-vicepresedinte. Reprezentantii Ligii judetene vor revizuirea contractelor cu CET, Compania de Apa, E.ON si chiar a celor incheiate cu firmele de televiziune prin cablu. Si relatia cu autoritatile trebuie revizuita, presedintii afirmand ca s-au saturat sa fie tratati de primarul Romeo Stavarache cu dispret: “Nu vrem razboi, vrem cooperare, dar vom lupta daca va fi nevoie”, spun oamenii. Liga are si alte obiective: sa acceseze fonduri europene pentru spatii verzi si locuri de joaca, sa asigure consultanta juridica, formare profesionala, sa deschida filiale in tot judetul si sa infiinteze o firma care sa execute lucrari de reparatii la preturi mici.

Silvia Patrascanu




spot_img