Pe pod la Margineni se lucreaza in dulcele stil românesc
Dupa ce intreaga tara a râs de modul in care mai multe primarii din Transilvania au reusit sa “asfalteze” strazile ciupite de gropi prin actiunea asfaltul la roaba si bocancul lucratorului, a venit acum rândul edililor locali sa se dea in stamba. Si nu oriunde, ci tocmai pe podul de la Margineni. Pod a carui stare jalnica a fost semnalata, in urma cu câteva zile, de reporterii DESTEPTARII.
La prima ora a diminetii de joi podul de la Margineni a fost luat cu asalt de o echipa de meseriasi utilati cu cele mai moderne instalatii de asfaltare: sacul de asfalt si maiul de lemn. Receptive la desele sesizari ale soferilor si cumva obligate de dezghetul timpuriu, autoritatile locale au decis sa raspunda apelurilor facute inca de acum 6 luni si sa peticeasca calea de rulare. Si nu oricum, ci cu lopata. Cea mai la indemâna solutie pentru plombarea gropilor cascate in asfalt.
In urma cu câteva zile reporterii Trustul Media DESTEPTAREA au relatat in ce stare jalnica a ajuns acest tronson de drum, care an de an a fost doar peticit. In timp plombele au sarit, iar hârtoapele s-au adâncit si mai mult. Mai nou au inceput sa apara si fisuri in asfalt. Acum s-a trecut la lucru. In dulcele stil românesc. S-a adâncit groapa, s-a dat o matura peste ea si s-a trântit zgura in gaura, pentru ca apoi sa fie batatorita. Si atât. O mâna de asfalt si treaba-i gata.
Conform Primariei Bacau, pasarela Margineni ar trebui sa intre intr-un amplu proiect de modernizare, ce presupune, largirea podului, cu patru benzi de circulatie. Lucrarile ar trebui sa inceapa imediat ce se vor finaliza pasajul subteran Stefan Guse. Pâna atunci, mai peticim putin. Si nu oricum. Ci cu lopata.















