Cine s-ar fi gândit, în mileniul trei, că apa în Bacău va fi un subiect atât de…sensibil. Dacă am fi trăit în Africa sau în zone unde, vorba aia, nu cade o picătură timp de zeci de ani, aș fi admis că această minune a lumii poate deveni laitmotiv-ul zilelor contemporane. Altfel, nu, mai ales în contextul unuia dintre cei mai ploioși ani din ultimul deceniu.

Și uite că totuși se poate! În fine, ce-a fost a fost, chiar nu mai contează. Nici cine este vinovatul (deși, ar fi trebuit să fie pus la plată), nici că sute de mii de oameni nu s-au putut spăla într-un mod civilizat (așa cum ar fi fost firesc) sau că au fost nevoiți să-și dozeze apa ce-au primit-o de la primărie ori pe care și-au cumpărat-o de la hypermarket.

Bine că am supraviețuit cu toții acestui mic mare dezastru (ce nu-l mai vrem a se repeta vreodată). Acum, important este că autoritățile se mișcă și, ca atare, au urgentat (pe cât posibil) demersurile în vederea definitivării lucrărilor la Rezerva de apă a orașului; un obiectiv – aș spune – crucial, absolut indispensabil, de o importanță egală cu orice altă urgență națională.

Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, mi-aș dori doar să știu că cel care va efectua această construcție are în spate și un șir de reușite în domeniu, cu atât mai mult cu cât vorbim despre acest obiectiv de importanță majoră, dar și de o sumă uriașă, cu multe zerouri în coadă. Bașca și faptul că o astfel de investiție nu se face în fiecare an, ci se presupune că e pe o durată de câteva decenii.

Măcar. Mi-e teamă, zău așa, ca apa să nu devină un refren care să se repete la nesfârșit, cumva ca în cântecul Loredanei „Apa”. „Şi câte nopţi şi zile am stat cu gândul doar la tine/ Urăsc să trăiesc ascultând non-stop balade de iubire/ În lipsa ta, orice pală de vânt e ca o mângâiere/ Nu mai suport să trăiesc nicio zi într-o lume fără tine”. Apa mea.