Un interviu cu Alexandru Acsinte, preparatorul fizic al handbaliștilor de la CSM Bacău, profesor universitar doctor la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” și, totodată, lector EHF, se transformă iute într-o șuetă plăcută. O șuetă în care doi oameni care însumează peste o sută de ani, redevin niște puști. Roșiile au din nou gust de roșii, berea curge fără grija de a face burtă, iar viața n-are fițe. O singură dilemă: cum să fie cheful, cu sau fără „arici”? Ca să aflați răspunsul, nu vă rămâne decât să vă alăturați șuetei. Sperăm că nu vă deranjează în fundal „Surfing with the Alien”. Dacă vreți însă ceva mai tare, putem trece la albumul eponim al celor de la System of a Down. Avem și DJ: Ambra Cezara Acsinte.
Data și locul nașterii: 16 ianuarie 1968, Piatra Neamț.
Stare civilă: „Căsătorit, cu două fete. Între căsătorit și două fete e musai o virgulă, ca să nu înțeleagă lumea altceva! Lăsând gluma la o parte, sunt căsătorit cu Marta și am două fiice: Cătălina, în vârstă de 27 de ani, și Ambra Cezara, de 15”.
Principala realizare profesională: „Sunt mai multe, dar mă opresc la trei. Prima: din 2010 sunt lector al Federației Europene de Handbal. A doua: faptul că am fost preparatorul fizic al lotului național feminin de junioare care a câștigat în 2014 titlul mondial. Iar cea de-a treia vizează perioada petrecută alături de Sandu Iacob la Vaslui unde am scris, cu sau fără ghilimele, un pic de istorie”.
Principalul regret profesional: „Sunt două și, dintr-un anumit punct de vedere, au legături cu realizările menționate. Cel mai mare regret este că, din motive străine de voința mea și care au ținut strict de Federație, nu am reușit să fiu alături de fete în 2014, la turneul final din Macedonia. Un alt regret este că nu am continuat alături de Sandu Iacob și la Focșani”.
Sportivul preferat: „Pot alege doi? OK. Merg mai întâi pe reverul lui Pete Sampras, un tenismen din alte… timpuri, iar apoi pe mâna sigură lui Ivo Balic, un handbalist care făcea totul altfel”.
Hobby: „Până acum vreo șase ani, pe primul plan se aflau schiul, muzica și cititul. De prin 2014 am fost însă corupt de câțiva prieteni, iar marea provocare și pasiune a devenit pescuitul la muscă”.
Mâncarea preferată: „Fiind gurmand, am de unde alege. Nu fac mutre la niciun fel de ciorbe, mai ales la cea de burtă, după cum cred că nu voi surprinde pe nimeni dacă la felul doi voi alege fie o fasole cu ciolan, fie un gulaș, indiferent de ce tip. Ca alternativă, mă pot scoate oricând cu o saramură gătită de mânuța mea”. Bună? „M-aș face de râs dacă aș spune că nu. Bun, aici părerile sunt împărțite. Soția va spune că-i prea iute – am eu ingredientele mele: curry, oregano, garam masala – dar am un aliat prețios în fiica mea cea mică”.
Muzica preferată: „Oho, aici avem treabă, nu glumă! Am început, evident, cu AC/DC, Deep Purple și Metallica, pe timpul facultății i-am descoperit pe Cure, Peter Gabriel și The Smiths, iar după aceea am trecut prin trupe precum Radiohead pentru a ajunge la Tool și Nightwish, Hamerfall și Linkin Park. Am putea face un ziar întreg numai pe tema asta, mai ales că nu am vorbit deloc de chitariști precum Satriani, Malmsteen și, oarecum new-entry, Buckethead, dar voi pune punct (și virgulă), nu înainte de a spune că peste trei săptămâni ar fi trebuit să merg, alături de fiică-mea cea mică, la concertul de la Budapesta al celor de la System of a Down”.
Actori favoriți: „E grele și la acest capitol. Clar, sunt fan Anthony Hopkins. Venind pe plaiurile noastre, îi aleg pe Maia Morgenstern, Oana Pellea și Rebengiuc. Ca să nu mai vorbesc de Iureș! Nu închei lista fără să-i trec pe ea pe Celentano și Aspirina, protagoniștii unui serial care descrie perfect actuala societate românească”.
Nu poate trăi fără…: „Clar, fără familie și, nu-i nici glumă, nici ironie, fără apă”.
Vacanța perfectă: „Neapărat la mare, neapărat cu familia lângă mine și, neapărat, fetele să aibă tot ce-și doresc ele”.
Oraș de suflet: „De la noi, Piatra Neamț, orașul natal. De afară, Viena, Praga și, în special, Copenhaga, un oraș în care m-aș putea obișnui să trăiesc fără probleme în mai puțin de patru zile, cu tot cu mutatul mobilei”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Primul lucru, mânăstire într-un picior, undița. Al doilea lucru ar fi un dispozitiv electronic care să se încarce de la soare și care să-mi permită să citesc și să ascult muzică, iar al treilea îl las la mâna divinității” .
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Îl pun la muncă pe peștișor, n-am ce face! Mi-aș dori să facă pace pe pământ, să fim cu toții sănătoși și, în ceea ce mă privește, să mă bucur cât mai mult de familie”.
Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Dificil de ales. Primul impuls spune Bono de la U2, care cu siguranță ar veni cu tot cu trupă după el, iar băieții ăia știu să le zică bine. Ar mai fi Sinead O’ Connor, Tudor Chirilă și Cătălin Ștefănescu, realizatorul emisiunii «Garantat 100%»”.
O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar fi dispus să o facă: „Au fost ele multe și chiar mi-e ciudă că unele nebunii, ca și unele vremuri, nu se mai întorc. Mi-aduc aminte și acum o petrecere de pomină la Izvorul Muntelui, la o vilă aflată în construcție. În curte era o movilă imensă de nisip. Aveam 20 de ani și n-aveam nicio grijă în afară de a înfinge toate sticlele devenite goale în acea movilă care, a doua zi, arăta ca un arici imens”.
Ce a învățat în aceste vremuri create de pandemia noului Coronavirus: „Aș spune că mi-a confirmat faptul că a privi un apus de soare, o frunză care cade sau un bondar care zboară hai-hui sunt chestii miraculoase. Și ce mi-a mai oferit această pandemie a fost trecerea la un alt nivel în relația pe care o am cu mezina familiei, Ambra Cezara”.
Ascultă sau spune bancuri? „De obicei, ascult, dar la nevoie, mai și spun. Prin urmare: iepurașul se apucă urât de droguri și, zăpăcit de ele, o ia pe vulpe la trei păzește. O amenință, o înjură, dă să o bată, după care o întreabă: «Ia spune, fă, cine-i șeful aici?». Vulpea, speriată: «Tu, iepurașule, cine altcineva să fie?». Iepurele merge mai departe, dă peste lup, căruia îi aplică același tratament. Bașca întrebarea de rigoare: «Zi iute, surule, până nu mă înfurii și mai rău, cine-i, bă, șeful tău?». Îngrozit, lupul îl recunoaște și el de șef. Iepurele, tot mai tra-la-la, dă și peste urs. Aceleași, metode, aceeași întrebare, același răspuns: «Tu ești șeful, iepurașule, trăi-ți-ar familia». Într-un sfârșit, se întâlnește cu elefantul. Iepurașul, viteaz: «Urâtule, năsosule, urecheatule, cine-i bă șeful pe aici?»” Elefantul, nici una, nici două, îl apucă nervos cu trompa, îl învârte bine, îl dă de toți copacii, după care-l trântește cu putere de pământ. La care, iepurașul spune: «Bine-bine, elefantule, dacă nu știi răspunsul, nu-i nicio supărare, dar ce-i cu violența asta, frate?»”.
Cum se vede la 70 de ani: „Legând muște la undiță, auzind telefonul din mașina electrică cu care vom circula cu toții și repezindu-mă să răspund pentru a vedea cine mă caută: soția, fetele sau armata de nepoți și nepoate?”
