Într-o dimineață liniștită de primăvară, dispeceratul serviciului de urgență 112 a primit un apel care a captat imediat atenția operatorilor. Vocea unei femei în vârstă, tremurând de îngrijorare și speriată, a răsunat în liniștea biroului.
„Băiatul trebuia să vină la mine astăzi. Nici nu m-a sunat. Eu nu pot să-l sun că nu văd să formez. Am 80 de ani. 112 pot, că e mai ușor. Puteți să vorbiți cu el? O fi pățit ceva?” spunea femeia cu vocea tremurândă.
Operatorul a răspuns prompt și cu o voce calmă i-a promis: „Trimitem un echipaj de poliție la dumneavoastră acum și sigur lămurim problema.”
„Mulțumesc, mamă. Îl aștept la poartă.” Așa au găsit-o polițiștii când au ajuns. Stătea jos și privea în lungul drumului, așteptându-și fiul cu speranță și îngrijorare. Abia când s-au prezentat, și-a dat seama cine sunt.
„Mă îngrijorează fiul meu. Astăzi trebuia să vină la mine să-mi aducă alimente că nu mai am. Mă ajutați să vedeți dacă s-a întâmplat ceva cu el?” a spus ea cu disperare în voce.
„Ne puteți da telefonul? Să-l sunăm și noi.” a întrebat unul dintre polițiști.
„Nu știu numărul pe de rost. M-a sunat el acum câteva zile. Vedeți că e numărul acolo.” a răspuns femeia.
Privind-o, polițiștii și-au dat seama că avea și o altă problemă. „Ce ai mâncat astăzi, mamaie?” a întrebat-o unul dintre ei.
„Nimic, mamă, că nu mai am ce. S-a terminat mâncarea.” a răspuns femeia tristă. „Și ieri?” a continuat polițistul.
„Păi, nu mai am nimic de câteva zile.” a mărturisit ea.
Pentru polițiști, nu mai era nevoie de niciun alt cuvânt. Unul dintre ei a rămas să vorbească la telefon, iar celălalt a plecat în sat să facă cumpărături. După câteva minute, au intrat amândoi în curtea femeii, aducând alimente.
„Mamaie, am vorbit cu băiatul. Este bine. A zis că sună el imediat. Nu a avut bani de autobuz să vină.” a spus polițistul, încercând să o liniștească.
„Vă mulțumesc, mamă. Acum m-am liniștit. Am crezut că m-a uitat.” a răspuns femeia, simțind cum îi scade povara de pe suflet.
„Și aici v-am cumpărat de mâncare.” a adăugat polițistul, întinzând o pungă cu alimente.
Câteva secunde de tăcere au fost urmate de lacrimile de fericire ale femeii. „Nu am bani, mamă! Nu am cu ce să le plătesc.” a spus ea, rușinată.
„Nu trebuie să plătești nimic, mamaie! Doar să ne promiți că mâine la ora asta o să ne aștepți în poartă. Venim să vedem cum ești.” a asigurat-o polițistul cu un zâmbet cald.
În timp ce ieșeau din curte, au auzit telefonul femeii cum sună. Cu bucurie în voce, femeia răspundea: „Sunt bine, mamă. Acum sunt bine. Au venit niște polițiști și m-au ajutat. Mi-au promis că vin și mâine. Sunt bine, mamă, acum!”
Deși pare o faptă mică, efectul acestei intervenții a fost unul extraordinar! Lacrimile de fericire ale femeii merită din plin toate felicitările noastre pentru cei doi polițiști, care au demonstrat că empatia și solidaritatea pot face diferența în viața cuiva.
