29 martie 2024
ActualitateAgricultura are nevoie de binecuvântare!

Agricultura are nevoie de binecuvântare!

“Nici noi, cu Teologia, nu stim despre PNDR”

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a gasit solutia pentru salvarea celui mai important sector al economiei românesti: in loc sa infiinteze Camera Agricola, o structura cu centre judetene, care ar avea, intre altele, rol in acordarea de consultanta, Constantin a decis sa-i puna la treaba pe preoti. In baza unui protocol semnat cu PF Daniel, acestia vor avea sarcina sa-i informeze pe locuitori despre fondurile europene alocate prin PNDR pentru dezvoltarea agriculturii, sa-i educe in sensul conservarii si promovarii patrimoniului cultural, social si natural al satului românesc, sa-i sfatuiasca pe tineri sa se asocieze si sa organizeze, in acest scop, seminarii si simpozioane. Mihai Banu, directorul Directiei pentru Agricultura, sustine ca ideea e foarte buna: “Eu, in prima lege a Camerei Agricole, am prevazut implicarea scolii, a bisericii si a tuturor intelectualilor satului in informarea locuitorilor. Au râs, colegii, atunci ca <<am bagat popa>> in colegiul zonal. Nu e rau deloc!” Preotii din mediul rural nu sunt chiar asa de entuziasmati, nici nu stiu ce urmeaza sa faca, asadar asteapta instructiuni. “Noi avem o conferinta lunara si cred ca vom primi documentul, ca sa vedem ce avem de indeplinit. Un lucru rau nu poate fi, orice crestin are nevoie de ajutor, cu atât mai mult daca traieste la tara. E o decizie care vine in intâmpinarea nevoilor oamenilor”, afirma un preot din sudul judetului. Cei care se ocupa de agricultura sunt batrâni si au putina carte, prin urmare sfaturile le vor folosi. Din pacate, “nici noi, cu Teologia, nu stim prea multe despre PNDR si fondurile europene, va trebui sa ne informam.” Daca parohia are o bucata de pamânt si vrea sa obtina sprijin de la Guvern si UE, “tot la institutiile abilitate ne ducem!”

Pâna acum, in teritoriu, nu a ajuns nicio adresa referitoare la acest parteneriat, insa oficialii bisericii cred ca aceasta colaborare va avea rezultate frumoase. „Speram ca din acest parteneriat sa iasa ceva foarte bun. Si noi, Biserica, am recuperat prin parohie anumite pamânturi ale BOR si acelea trebuie lucrate. Preotul fiind un vector de promovare si de coagulare a societatii, a oamenilor, de tinere in comuniune si comunitate a credinciosilor este foarte influent si cred ca e foarte bine ca statul sa lucreze cu Biserica. Preotul de la sat este conducatorul spiritual si administrativ si va putea discuta cu oamenii”, a spus Preasfintitul Ioachim Bacauanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacau. Cel mai probabil fetele bisericesti vor participa la o serie de instruiri pentru a sti ce sa le transmita mai departe cetatenilor, mai ales ca trebuie sa-i incurajeze sa acceseze fonduri europene.



 Silvia Patrascanu

Geta Panaite

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri