În dimineața zilei de 4 februarie 2026, în jurul orei 09:20, pompierii militari din cadrul ISU Bacău au fost solicitați să intervină în comuna Mărgineni, satul Luncani, pe DN 2G, în urma producerii unui accident rutier.
La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Echipele de intervenție au constatat că accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre două autovehicule. În urma impactului a rezultat o singură victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 28 de ani, care era conștient la sosirea salvatorilor.
Victima acuza dureri la nivelul membrelor inferioare, fiind evaluată și primind îngrijiri medicale de urgență la fața locului. Ulterior, aceasta a fost transportată de ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău, pentru investigații medicale suplimentare.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.












