duminică, 28 decembrie 2025

A furat 598 de lei din casa de marcat a unei societăţi comerciale și acum este reţinut

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat un tânăr de 19 ani, din municipiu, care la data de 01 august a.c., a furat din casa de marcat a unei societăţi comerciale suma de 598 de lei.

Din cercetări a rezultat faptul că acesta, în timp ce se afla în magazinul în cauză, profitând de neatenţia gestionarului, a pătruns după tejghea şi a sustras din casa de marcat suma de 598 de lei, după care a fugit.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt iar tânărul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat Judecătoriei Bacău, cu propunere de arestare preventivă.





spot_img