28 martie 2024
ActualitateA depasit o caruta si a lovit alta

A depasit o caruta si a lovit alta

Un tânăr de 25 de ani, care a părăsit locul producerii unui accident rutier cu victimă a fost depistat de politişti la scurt timp de la producerea evenimentului.

În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că tânărul de 25 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 110, în localitatea Fundu Răcăciuni, s-a angajat în depăşirea unei carute, încălcând astfel marcajul longitudinal continuu şi a intrat în coliziune cu o alta caruta, care circula regulamentar din sens opus şi era condusa de un localnic de 68 de ani.

După producerea evenimentului rutier conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a fost depistat de poliţişti, care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.



Conducătorul atelajului hipo a fost transportat la S.J.U. Bacău pentru îngrijiri medicale şi a rămas internat la Secţia Ortopedie.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri