Un angajat al SC Aerostar a ajuns la spital dupa ce a cazut din avionul la care lucra. Ioan S, in vârsta de 56 de ani, a vrut sa coboare din avion, dar nu a observat ca fusese luata scara. Transportat la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU), barbatul le-a declarat medicilor ca a cazut in gol si s-a lovit la cap. „A fost investigat cu computerul tomograf, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt al SJU. A fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial si nu a necesitat internare.” Cazul a intrat si in atentia Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Bacau. Conducerea acestuia se va pronunta, insa, dupa ce va primi de la Aerostar raportul privind circumstantele in care s-a produs accidentul. Pentru ca evenimentul s-a soldat cu incapacitatea temporara de munca a victimei, cercetarea lui intra in atributiile conducerii unitatii la care cel accidentat este angajat. Dupa finalizarea cercetarii de catre Aerostar, ITM Bacau va verifica daca au fost respectate normele de sanatate si securitate in munca si va lua masurile de rigoare. (D.M., E.T.)














