vineri, 26 decembrie 2025

A condus băut și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Polițiștii din comuna Răchitoasa au identificat la data de 01 noiembrie a.c., în jurul orei 11.30, un autoturism care circula sinuos pe D.J. 241A, din comună.

Conducătorul auto nu a oprit la semnalele luminoase și acustice fapt pentru care polițiștii au procedat la urmărirea și blocarea în trafic a autoturismului.

La volanul vehiculului a fost identificat A. Jenică, de 52 de ani, din comună, care emana halenă alcoolică. Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Polimed Podu-Turcului, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.



În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări față de A. Jenică sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică peste limita legală.



spot_img