30 aprilie 2024
ActualitateCentrul Bacaului se prabuseste

Centrul Bacaului se prabuseste

O bacauanca a trecut printr-o mare cumpana duminica seara, când o bucata mare de tencuiala de pe fatada magazinului Luceafarul s-a prabusit la câtiva pasi de ea. Incidentul s-a petrecut in pasajul dintre centrul comercial si blocul “Select”. Bucata de beton s-a desprins de la etajul trei al structurii care adaposteste scara in spirala si s–a facut tandari de caldarâm. Dupa ce si-a revenit din soc, femeia a sunat la numarul de urgenta 112. “O patrula s-a deplasat la fata locului si a izolat perimetrul. Politistii au discutat cu administratorul cladirii si i-au pus in vedere sa remedieze situatia. Cel mai probabil, tencuiala a cazut din cauza ploilor abundente din ultima vreme”, a declarat Relu Mardare, directorul Politiei Locale Bacau. “Avem in plan de mai multa vreme remedierea intregii fatade, dar nu avem fonduri deocamdata. Pe plan scurt va fi elaborat un proiect pentru reparatii, care va fi pus in practica in luna iulie, astfel ca incidente de acest gen sa nu mai aiba loc”, a declarat Iustin Bilis, reprezentant al SC Luceafarul SA.

Probleme de acest gen au aparut la aproape toate cladirile din zona centrala. Asa este cazul blocului 12 de pe strada Nicolae Balcescu (vis-à-vis de Luceafarul), de pe care au cazut frecvent bucati mari de tencuiala, unele chiar si pe un autoturism parcat in zona. Pe zidurile cladirii au fost instalate placute care avertizeaza asupra pericolului. Administratia asociatiei de proprietari a fost atentionata sa faca reparatii, dar lipsesc fondurile.

Hotelul Central cade peste trecatori



O situatie la fel de grava este si la cladirea de patrimoniu care adaposteste Teatrul “Bacovia”. Aparent, fatada sta sa se prabuseasca, bucatile de tencuiala care cad ameninta integritatea trecatorilor, iar prin acoperis se casca gauri din ce în ce mai mari. La usa principala a fost instalata o copertina solida, care sa reziste eventualelor caderi de moloz. Autoritatile nu au cum sa aloce fonduri pentru refacerea cladirii, din moment ce nu le apartine. Singura pârghie de constrângere a proprietarului sa restaureze cladirea este Legea Patrimoniului, conform careia adminstratorul constructiei se face responsabil de întretinerea acesteia si de tot ce decurge din nerespectarea acestei conditii. Societatea care detine hotelul fantoma din centrul Bacaului se afla in procedura de lichidare si in aceste conditii orice masura luata de catre autoritati se indreapta catre lichidatorul judiciar, firma SC Idaho Trading SRL Bucuresti. Politistii locali l-au sanctionat pe acesta din urma cu suma de 1.400 de lei, pentru ca nu a mentinut in conditii corespunzatoare fatada imobilului. „Amenda insa nu a fost platita si acum este in debit”, a spus Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau.

Autoritatile mai au un razboi si cu proprietarul unei cladiri de birouri de pe Calea Marasesti, ce apartine fostului fotbalist Gica Popescu, abandonata si ajunsa acum in paragina, un focar de infectie in plina strada. Niciuna dintre cele trei amenzi primite de firma lui Popescu nu a fost inca platita.

Ovidiu Pauliuc

Geta Panaite

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri