Casa Corpului Didactic Bacau a lansat la Comanesti Programul „Managementului Calitatii in Educatie”. Acesta a fost acreditat de Ministerul Educatiei, fiind purtator a 25 credite profesionale transferabile si a fost relansat, la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comanesti, unde au participat peste 200 de cadre didactice din zona. Programul este fundamentat pe optiunile strategice ale politicii educationale din România, in contextul sistemului educational european, stabilit prin
„Declaratia de la Copenhaga”. Obiectivele programului vizeaza activizarea si dezvoltarea competentelor, dobândite prin formarea initiala, precum si formarea de noi competente, in acord cu obiectivul strategic al Consiliului European de la Barcelona din 2002, care stipuleaza: „imbunatatirea calitatii si eficientei sistemelor educationale si de formare profesionala din Uniunea Europeana”. Cele 89 de ore cuprinse in curriculumul programului, sunt repartizate in mod judicios, astfel incât, temele fundamentale sunt acoperite complet. Echipa de traineri este alcatuita din cadre universitare si profesori formatori, cu o inalta expertiza si cu o bogata experienta profesionala, recunoscuta pe plan local si national, precum: conf. univ. dr. Roxana Mironescu, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, conf. univ. dr. Andrei Paraschivescu, de la Universitatea „George Bacovia” din Bacau, prof. Virginia Blaga – expert A.R.A.C.I.P., prof. Manuela Stoica – expert A.R.A.C.I.P., prof. Maria Zaharia – colaborator extern A.R.A.C.I.P., expert evaluare externa si profesor la scoala Gimnaziala „George Calinescu” Onesti, si prof. Mihaela-Liliana Ciuchi – formator al C.C.D. „Grigore Tabacaru” Bacau, initiatoarea si coordonatoarea proiectului.















