Nu despre A Bridge Too, coproductie anglo-americana, film de razboi cunoscut la noi sub titlul „Un pod prea indepartat”, in regia lui Richard Attenborough, vreau sa va vorbesc. Nici despre romanul omonim al lui Cornelius Ryan nu vreau sa va spun nimic. Despre deja celebrul pod de la Lespezi, aruncat parca a sfidare peste DN 15, in apropierea fermei Avicola, vreau sa va spun câte ceva. Daca sesizarile, solicitarile, articolele din presa, injuraturile, ironiile, interventiile de tot felul facute la guverne si parlamente ar putea fi puse claie peste gramada, am avea deja un pod minunat, nu precum cel de astazi, pe care se circula aiurea, conform unor restrictii de circulatie de care râd si curcile, dar pe care nu le respecta aproape nimeni. De ani si ani de zile se incearca asanarea acestei panarame rutiere. De vreo luna jumatate se credea ca, in sfârsit, calvarul rutier va deveni amintire. A fost amenajata lânga pod o ruta ocolitoare. Se credea ca va fi deviata circulatia rutiera pe aici, pentru ca lucrarile de reabilitare a podului sa purceada. Dar totul n-a fost decât un puseu mioritic. Circulatia pe traseul ocolitor (nefinalizat) a fost interzisa, circulatia pe pod continuând in ritm de melc si maniera comica. Primarul de Gârleni, Valentin Flenchea, zice: „Dupa cum stiti, primaria nu are nici o responsabilitate privind realizarea lucrarilor de reabilitare. Stiu ca licitatia pentru reabilitarea podului a avut loc. Firma care a câstigat, RUSTRANS, este foarte serioasa, dar banuiesc faptul ca asteapta finantarea de la Consiliul Judetean. Altceva nu cunosc decât faptul ca termenul de executie a lucrarilor este undeva prin septembrie. Daca ar fi bani, va asigur ca firma ar putea termina lucrarile in doua luni”.
„Licitatia a avut loc, lucrarile au inceput, dar au fost sistate in luna martie. Cine nu da bani si din ce cauza, nu pot sa va spun”, a declarat Iulian Vasiliu, seful Sectiei Drumuri Nationale Bacau.














