La o saptamâna dupa ce s-a dat startul la cea de a doua etapa de inscriere in clasa pregatitoare, s-au depus deja 145 de dosare. In aceasta etapa sunt validati acei elevi care nu au fost inscrisi in prima etapa, dar si cei care nu au avut dosarele aprobate pe motiv ca nu au completat bine cererile. Aceasta a doua inscriere este ultima din calendarul inscrierilor in clasa pregatitoare si se va finaliza pe 17 mai. Ministerul Educatiei recomada parintilor care au copii ce nu au fost inca inscrisi in etapa anterioara sa se adreseze scolilor care mai au locuri libere, pentru ca aceasta etapa este ultima din calendarul inscrierilor la pregatitoare, o clasa devenita obligatorie in invatamântul primar. Pentru elevii care au nevoie si de o evaluare psihosomatica, Inspectoratul Scolar a stabilit 35 de astfel de centre, 10 dintre acestea fiind in Bacau. Cei interesati de tot ce inseamna inscrieri in clasa pregatitoare pot apela si Tel Verde, disponibil in regim gratuit, la numarul 0 800 816 234. Programul de inscriere, in fiecare scoala este de luni pâna vineri, intre orele 08.00 – 20.00 si sâmbata, intre orele 08.00 – 13.00. Dupa finalizarea etapei de depunere de dosare, intre 20 si 23 mai va avea loc procesarea, la nivelul unitatilor de invatamânt, a cererilor -tip de inscriere, iar pe 24 mai vor fi afisate listele finale. In prima etapa au fost inscrisi 5.539 de elevi in clasa pregatitoare si alti 450, direct in clasa I. Acum, mai sunt libere 2.516 de locuri in 138 de scoli.















