În situațiile de urgență, fiecare secundă contează. Până la sosirea echipajelor specializate, intervenția promptă și aplicarea corectă a manevrelor de prim ajutor pot contribui în mod decisiv la salvarea unei vieți sau la limitarea consecințelor unei urgențe medicale.
Din acest motiv, însușirea acestor cunoștințe și exersarea tehnicilor de bază reprezintă un element esențial al pregătirii persoanelor care, prin natura activității desfășurate, pot fi primele aflate în sprijinul unei victime.
Centrul de Cultură „Prof. Dumitru Tătaru” Măgura a găzduit o sesiune de instruire a personalului din Compartimentul de Asistență Socială din Primăria Măgura, asistenți personali, îngrijitori la domiciliu, asistenți medicali, personal didactic și nedidactic din școli, organizatori fiind Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene”, Serviciul de Ambulanță, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, SMURD, Inspectoratul Școlar Județean.
Astfel de instruiri sunt extrem de importante, primul ajutor acordat în primele momente de la producerea unui accident fiind vital. Vorbim de secunde care fac diferența între viață și moarte.
Primarul comunei Măgura, Costraș Iordache, a ținut să aducă mulțumiri publice tuturor celor implicați în această activitate.





















