Cartea bate virusul
Florina Hessburg este un torent. Timp de 32 de ani, torentul și-a croit drum, „drumul unei luptătoare”, pe terenul de handbal. Mai întâi a curs sub numele de Florina Ciuchi. Și a făcut-o în albia CSȘ Bacău, în cea a Științei și a echipei naționale de junioare și de tineret. Ulterior, s-a revărsat în ligile inferioare ale Germaniei, trecând peste toate obstacolele, inclusiv nenumărate accidentări. Iar astăzi, astăzi, 23 iulie 2026, torentul Florina Hessburg este aici, la Centrul de Cultură „George Apostu”, prezentându-și cartea autobiografică „Drumul unei luptătoare. Povestea unei femei care nu a renunțat niciodată”, apărută la editura germană Bookforge. „Acesta a fost visul meu: să scriu o carte. O carte autobiografică”, explică autoarea. „În pandemie, când toți eram șocați de lupta cu virusul, văzând-o pe Florina într-atât de linștită, am întrebat-o cum de se poate desprinde așa ușor de tot ce e în jur, mi-a răspuns scurt: <Pe mine nu mă interesează ce e în jur, eu am de scris o carte>” și-a amintit o fostă colegă a „torentului”. Cartea a fost începută undeva prin noiembrie 2018. Apoi întreruptă. Și reluată. Și din nou întreruptă. Viața de scriitor nu e chiar atât de ușoară. Mai ales când profesia de coach școlar îți ocupă aproape tot timpul. Dar pentru că Florina Hessburg este „o femeie care nu a renunțat niciodată”, cartea a fost defintivată anul acesta, în iunie. După șapte luni (mai exact, cinci plus încă două) de… forcing, că tot vorbeam- și o să mai vorbim- de handbal.
O fetiță tunsă castron
Așa că în această zi de 23 iulie 2027, la lansarea cărții ”Drumul unei luptătătoare”, handbalistei de ieri, profesoarei de sport de astăzi și… scriitoarei de ieri, azi și mâine i s-au alăturat toți cei dragi. Rude, vecini, prietene (unele încă de la creșă), foste colege de echipă, foști profesori, foști antrenori, inclusiv Eugen Manoliu, cel care a descoperit-o pe Florina Ciuchi și Costel Petrea, cel care a lansat-o la Știința. Iar aceia care nu au putut fi prezenți fizic la lansarea cărții, i s-au alăturat Florinei prin intermediul unor mesaje reunite într-un montaj video. „Mă bucur că am reușit să strâng alături, în această zi specială, atâția oameni dragi. Multora- mai ales foștilor profesori, inclusiv dirigintelui meu din clasele V-VIII, domnul Popa-, le pierdusem urma. Pot să mai scriu o carte despre cum am reușit să dau de ei”, mărturisește Florina Hessburg. Cuvintele rostite în fața auditoriului de la ”George Apostu” curg năvalnic; torent! La fel ca și rândurile din carte. Avem o fetiță de clasa a III-a care privește pe geam, așteptând să apară ceva deosebit în viața ei. Și apoi un ciocănit în ușa clasei. Și un praf magic. Selecție pentru handbal: „handbal, ce o mai fi și ăla handbal?”. Iar criteriul de selecție este o săritură în lungime. Când îi vine rândul, fetița tunsă castron e oprită de domnul despre care fetița nu știe nici că e antrenor și nici că îl cheamă Eugen Manoliu. Știe doar că domnul acesta despre care avea să spună mereu că „Bunul Dumnezeu l-a trimis în viața mea”, i-a zis: „Stop, tu nu sari! Eu caut fetițe, nu băieți”. „Dar eu sunt fetiță”, se revoltă puștoaica și, pentru că revolta să fie completă, reușește să sară mai departe decât toate colegele sale.
Prosopul cel mare al mamei
Puștoaica a aflat ce „e ăla handbal”. Și și-a dat seama că handbalul este viața sa. Dovadă că nu lipsește de la niciun antrenament al CSȘ-ului, iar dacă o face, asta întâmplă doar când sparge sticlele cu lapte pentru prăjitura pe care mama sa urma să o facă de Sfântul Ion, iar cioburile îi rămân înfipte în genunchi. Așa cum nu scapă niciun meci al Științei. Le soarbe din ochi pe finalistele Cupei Campionilor Europeni, visând cum ar fi să joace într-o bună zi alături de ele, la Știința. Și într-o bună zi- bună cu adevărat!- visul i se împlinește. Și pentru a-și face un debut maiestuos în acel vestiar, „împrumută” cel mai mare prosop pe care-l găsește în șifonierul de acasă. Prosopul mirosind a naftalină va dispărea, ambiția de deveni jucătoare de bază nu. Fetița de ieri este studenta de azi. Studentă la propriu și la figurat. Simte că a crescut. Așa cum „crescuse” cu acel centimetru lipsă până la 1,70, înălțimea minimă pentru a fi selecționată la echipa națională de junioare. Vine și debutul la Știința. Cu Silcotex Zalău. Sau poate era Silcotub? Iar după Știința vine Germania. Grație unui manager aflat în tribună Sălii Sporturilor, la un antrenament al studentelor băcăuane și, mai ales, a unui contraatac la care Flori recunoaște „că am băgat în viteza a cincea pentru a ajunge mingea aceea”. Managerul rămâne impresionat de viteza băcăuancei, căreia îi oferă un contract în țara lui „der, die și das”.
Cum se spune în germană la dinte?
Ei bine, aici, „torentul” întâmpină dificultăți. „Principalul obstacol era limba. Știam doar ja și nein. Și să număr până la zece”. La unul din primele antrenamente, portărița echipei se ciocnește cu o colegă. Portărița rămâne întinsă pe parchet, cu capul șiroind de sânge, dar colega a pățit-o și mai rău, rămânând fără un dinte în urma impactului. Toată lumea se pune să caute dintele lipsă. În timp ce coechipierele sale sunt în patru labe pe parchet, Flori o îngrijește pe portărița suferindă.
„Când m-am apropiat pentru a-i șterge cu o batistă sângele de pe frunte, ce să vezi? Am observat că dintele cu pricina rămăsese înfipt în capul portăriței. Problema era cum să le explic colegelor că dintele e acolo, mai ales că nu stăpâneam deloc limba. Eu încercam să le atrag atenția, ele mă zoreau să căutăm mai departe pe parchet, eu le făceam semn către capul portăriței, ele o tot țineau pe a lor”.
Nu știm dacă, până la urmă, s-a râs în sala de antrenament, dar cei prezenți la „George Apostu” hohotesc de râs. Iar „torentul” le mai oferă o mostră de umor: „În primul an am marcat 195 de goluri, dar nu am văzut niciun ban de la club. Așa că m-am angajat la Mc Donald”s. Dar pentru că nu stăpâneam bine limba, am învățat o propoziție care mă scotea din orice belea. Indiferent ce-mi cerea clientul, eu îi răspundeam într-o germană perfectă: «Nu avem»”.
Urmează volumul al doilea
Astăzi, Florina Hessburg nu mai are probleme cu limba. E un torent și în germană, nu doar în română. Și, mai mult decât atât, și-a mai împlinit un vis: e profesoară de educație fizică și sport în Germania. „Îmi doream să fac meseria în care mă specializasem. Așa că am trimis CV-ul la școli, așteptând răspunsul. Iar când acesta a venit – e adevărat, după o lună, o lună în care eu mi-am făcut tot felul de griji referitoare la viitor- m-au întrebat dacă tot ce am scris în CV e real: «E adevărat că ți făcut în facultate și karate, și judo și scrimă?». Le-am spus că da, întrebându-i, la rândul meu: «Dar nu vă supărați, dumneavoastră drept ce vreți să mă angajați?». «Ca profesoară de sport, normal». Numai că la început îmi puteau oferi acest post doar pentru două săptămâni: «Acceptați?». Bineînțeles că am acceptat. Mi s-a spus, de asemenea, că voi lucra cu copiii speciali, dar nimic nu m-a descurajat. Cele două săptămâni s-au transformat în două luni, iar astăzi am nu mai puțin 22 de ani de când lucrez la această școală din Germania”, zâmbește Florina Hessburg, care nu uită să adauge: „Toate acestea le veți găsi în carte”. Toate acestea și multe altele, putem adăuga. Și aveți grijă că urmează și volumul al doilea! Poți să oprești un torent?
