Pentru al patrulea an la rând, sportivul antrenat de Adrian Gavriliu la CSM Bacău urcă pe podiumul World Aquatics High Diving World Cup
Cum ar spune italienii: inarrestabile. Constantin Popovici este de neoprit. Duminică, 12 iulie, Costa a cucerit bronzul la Cupa Mondială de sărituri de la mare înălțime desfășurată la Porto Flavia, în Italia. Este a patra medalie la rând pe care sportivul antrenat de Adrian Gavriliu și-o adjudecă la World Aquatics High Diving World Cup.
Ca să glumim puțin, este fix medalia care-i lipsea din palmares, în condițiile în care Costa a luat aurul în 2023 și 2024, la Fort Lauderdale (Statele Unite ale Americii), respectiv Manama (Bahrain) și argintul la ediția de anul trecut derulată tot în Sardinia, la Porto Flavia. Proaspăt câștigător al celei de-a treia etape din Red Bull Cliff Diving World Series, Costa Popovici a avut o prestație solidă la Cupa Mondială din acest weekend.
După primele două runde de sărituri ale competiției ce au avut loc sâmbătă, „CSMeul” băcăuan în vârstă de 37 de ani ocupa locul secund în ierarhia generală, cu 195.00 puncte, 23 în minus față de britanicul Aidan Heslop. Rundele finale, ce au fost puse în scenă duminică, în peisajul ireal al locației sarde, au presupus o luptă în trei pentru titlu, lui Heslop și Popovici alăturându-li-se americanul James Liechtenstein.
În cele din urmă, Heslop și-a securizat primul loc, cu 445.70 de puncte, Liechtenstein a urcat pe doi, cu 421,40, în timp ce Costa Popovici a venit pe poziție de bronz, cu 401,40 puncte. Cătălin Preda, celălalt român prezent la Cupa Mondială din Italia, ce a reunit cei mai buni 18 săritori în apă de la mare înălțime din întreaga lume, s-a poziționat al nouălea, cu 327,75 puncte.
„Dacă lui Constantin Popovici i-ar fi ieșit ultima săritură, acum am fi vorbit de o nouă medalie de aur în contul său. Important este însă că, o dată în plus, Costel a urcat pe podiumul Cupei Mondiale, demonstrându-și valoarea și ambiția într-o competiție de un înalt nivel tehnic”, a declarat antenorul lui Costa, Adrian Gavriliu la finalul întrecerilor din Sardinia care au fost televizate în direct de RAI Sport. Pentru Constantin Popovici, urmează o altă provocare majoră: Campionatele Europene ce vor debuta în ultima zi a lunii iulie, la Paris. Și, să sperăm, o nouă medalie. Qui pourra l”arreter?







