Sala de Conferințe a companiei Agricola Internațional S.A. a devenit vineri, 22 mai, epicentrul reflecției pedagogice, găzduind lucrările Centrului Metodic nr. 4 al cadrelor didactice din învățământul preșcolar din Municipiul Bacău. Evenimentul, aflat sub egida Grădiniței Agricola, a reunit inspectori școlari, mentori și practicieni într-un demers racordat la cele mai moderne paradigme ale educației timpurii.
“După 44 de ani de activitate didactică în învățământul preșcolar, consider că experiența mea poate fi o resursă de inspirație și învățare pentru tinerele colege educatoare. De aceea, astăzi am propus și dăruit, cu drag, organizarea a două activități pregătitoare pentru școală, activități care se dovedesc a fi tot mai dificile pentru noile generații de educatoare: activitatea matematică și educația muzicală. Abundența caietelor de lucru în care fișele matematice sunt atât de facile acționează în detrimentul materialului concret, a lucrului cu material individual și jocului matematic care formează și consolidează conceptele și limbajul matematic. De asemenea, practica colegelor educatoare de a folosi în exces aparatura și înregistrările muzicale au dus la un fenomen mai degrabă trist. În grădinițe se aud tot mai rar glasurile de copii cântând, dar răsună, cu mulți decibeli, cântece înregistrate. Am încredere că activitățile de astăzi vor fi utile pentru a echilibra aceste aspecte”, a declarat Eliza Marga Lăpușneanu, director Grădinița Agricola.
Manifestarea a debutat sub auspiciile „Întâlnirii de dimineață”, un segment strategic conceput pentru validarea climatului socio-afectiv, în cadrul căruia preșcolarii au interacționat și s-au familiarizat cu distinșii oaspeți, stabilind punți de comunicare empatică și pregătind terenul pentru secvențele cognitive ce aveau să urmeze.
În continuare, arhitectura activității pedagogice susținută de proferor pentru educația timpurie Eliza Marga Lăpușneanu a glisat către o secvență logico-matematică de înaltă densitate conceptuală. Proiectul de anvergură formativă „Bunăstarea copiilor, o abordare în 7 pași” a fost adaptat optim macro-temei cercului: „Ne jucăm și numărăm, cântând spre școală noi plecăm”. Didactizarea conținuturilor s-a realizat prin strategii activ-participative, sub forma unui concurs interactiv.
Personajele celebre din volumul “Cele 7 obișnuințe ale copiilor fericiți” au prins viață prin implicarea scenografică spontană a educatoarelor, care au asumat roluri-cheie în dinamica învățării: Diana Caloian (omida timidă Ernie), Bianca Apostol (Ali Vin-și-eu), Adina Cenușă (ursul Gub), Gabriela Marian (iepurașul Țopăilă), Loredana Vasilescu (sconcsița Lili), Bianca Florea (Sami Veverița), Georgiana Steclaru-Ciurea (Sophia Veverița) și Daniela Crihan (porcușorul spinos Ghimpi).
Acestea au evaluat cu tact pedagogic performanțele micilor concurenți, recompensându-i cu punctaje simbolice. Fixarea itemilor curriculari s-a operat prin exerciții aplicative și tehnici de problematizare pe suport grafic, stimulând operațiile gândirii analitice și sintetice prin metode moderne. Simultan, dimensiunea reflexivă a reuniunii a fost potențată de o expoziție tematică ce a configurat o sugestivă paralelă temporală; cadrele didactice invitate au avut oportunitatea de a contempla un parcurs diacronic al materialelor didactice specifice matematicii, dualitatea dintre instrumentele tradiționale și cele de ultimă generație oferind o perspectivă elocventă asupra evoluției suportului intuitiv de-a lungul timpului.
Continuitatea fluidă a demersului didactic a fost asigurată de o secvență de educație muzicală axată pe dezvoltarea inteligenței ritmico-auditive. Prin recontextualizarea artistică a aceleiași echipe de personaje alegorice, transpuse acum în ipostaza de membri ai unui inedit ansamblu, copiii au configurat un veritabil agregat sonor numit „Orchestra”. În cadrul acestui moment, iepurașul Țopăilă a mânuit cu dibăcie vioara și arcușul, Sami Veverița a asigurat ritmul la țambal, Sophia Veverița a punctat accentele la trianglu, Ghimpi a însuflețit atmosfera cu muzicuța, în timp ce ursul Gub a oferit profunzime interpretării la saxofon. Într-un exercițiu de management participativ menit să valorizeze auditoriul, pauza evenimentului a fost reconvertită într-un atelier de creație empirică. Invitații au fost stimulați să își confecționeze propriile instrumente de percuție din materiale neconvenționale, dinamică colectivă ce s-a concretizat într-o execuție simfonică vibrantă a celebrei compoziții „Can-Can” de Jacques Offenbach, demonstrând că actul estetic poate transcende barierele formale dintre privitor și participant.
Epilogul acestei prestigioase reuniuni profesionale a fost consacrat discursurilor evaluative și validării instituționale. Alocuțiunile de încheiere, susținute de către doamna Elena Roșca, inspector pentru educația timpurie și doamna Maria Chiriloaie, responsabila Centrului Metodic nr 4, au reliefat acuratețea științifică a proiectării și valoarea adăugată a metodelor expuse. Un moment de profundă încărcătură emoțională și simbolică l-a reprezentat intervenția unui invitat de onoare, Ioan Tăbușcă (84 de ani) fostul profesor diriginte, profesor de matematică și metodist al doamnei director Eliza Marga Lăpușneanu, propunătoarea demersului didactic de astăzi. Prezența domniei sale a subliniat ideea de continuitate și noblețe a profesiei didactice, acesta declarând cu o legitimă mândrie retrospectivă: „Cu mândrie, aceasta a fost eleva mea”.
“Prin această manifestare complexă, echipa Grădiniței Agricola își reconfirmă statutul de vector de excelență și inovare în peisajul educațional local și mai ales actual” , a precizat Diana – Gabriela Caloian, una dintre cele mai tinere educatoare din echipa grădiniței, care a avut inițiativa de a sintetiza inspirat evenimentul în sine.
























