În luna mai 2026, se împlinesc 21 de ani de când Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău funcționează „în gazdă” în clădirea Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, din Parcul Cancicov, după mutarea din sediul propriu, intrat în reabilitare atunci, cu prețul schimbării de destinație. În septembrie, odată cu organizarea ediției 2026 a Bac-Fest. Festivalul Național „George Bacovia”, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău își va deschide activitatea în sediul amenajat în fosta clădire a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. Investiția totală pentru reabilitarea și dotarea noului spațiu se ridică la aproape 7 milioane de euro (32.208.842 lei), sumă provenită din fonduri europene (PNRR) și din contribuții ale Consiliului Județean Bacău, în calitate de ordonator de credite.
Profesorul și scriitorul Adrian Jicu, directorul Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” Bacău, ne-a informat, cu ocazia acestui interviu, că, odată cu mutarea, instituția pe care o conduce se va transforma într-un hub cultural modern, adaptat cerințelor erei digitale, cu diversificarea ofertei de servicii, depășind rolul tradițional de împrumut de carte, pentru a deveni un spațiu al dialogului al învățării și al creației, oferind comunității spații generoase, cu dotări de ultimă oră atât pentru nevoile educaționale, cât și cultural-artistice.
Publicul băcăuan va beneficia de secții noi, spații dedicate copiilor, adulților și seniorilor: ludotecă, ateliere tematice, spații de socializare, cafenea literară, un studio podcast, spații expoziționale și mini-muzee tematice, dedicate scrisului, cărții și tehnologiei multimedia. Noul sediu va avea o suprafață interioară funcțională de aproape 6000 mp și un miniparc de aproximativ 700 mp.
Laura Huiban: Să începem cu informația care interesează pe toată lumea: când se va inaugura noul sediu al bibliotecii?
Adrian Jicu: Toată lumea întreabă asta și e normal să fie așa. Ne propunem ca inaugurarea să coincidă cu Bac-Fest-ul din septembrie. Pentru că o asemenea investiție pentru comunitatea băcăuană merită un eveniment pe măsură. Depindem, firește, de constructor, care are de făcut ultimele finisaje, dar sunt convins că vom reuși.
Laura Huiban: În ce etapă se află lucrările în momentul de față?
Adrian Jicu: Foarte aproape de final. Se lucrează la detalii, se fac ultimele retușuri și urmează curățenia înainte de recepția lucrării.
Laura Huiban: Tot spațiul din clădirea în care a funcționat muzeul de istorie va fi destinat bibliotecii județene?
Adrian Jicu: Aproape tot, cu excepția subsolului, unde muzeul își va depozita în continuare colecțiile și obiectele de patrimoniu.
Laura Huiban: Ce aduce nou mutarea asta, în viața bibliotecii și a utilizatorilor ei? Va fi, de exemplu, compartimentată diferit, cu secții noi? Va avea instituția o abordare diferită a misiunii sale?
Adrian Jicu: În primul rând, se schimbă statutul bibliotecii. Pentru prima dată, după 21 de ani, biblioteca nu va mai fi chiriașă și va avea un sediu propriu. Ceea ce, desigur, este foarte important pentru buna desfășurare a activității. În ceea ce privește compartimentarea, o parte dintre secții rămân, pentru că n-ai cum să înlocuiești funcțiile de bază: împrumutul de carte, secția de artă, sala de lectură, sala de patrimoniu etc., dar vor fi și noutăți, pentru că trebuie să ținem pasul cu schimbările care se produc. Concret, în noul sediu o să avem și spații de altă natură: o ludotecă, spații pentru ateliere tematice, săli unde utilizatorii, indiferent de vârstă, pot veni să-și facă proiectele, temele, să lucreze în funcție de preocupările și pasiunile lor. Apoi, vor fi spații recreative și de socializare: cafenea literară, sală de evenimente, spații expoziționale, unde o să amenajăm câteva mini-muzee: unul dedicat manuscriselor (concentrat pe autori băcăuani), unul dedicat tehnologiei din domeniul mass-media, un hub, un studio podcast etc..
„Biblioteca este obligată să-și diversifice oferta”
Laura Huiban: În această nouă etapă a institiției, care doriți să fie rolul bibliotecii în comunitatea băcăuană?
Adrian Jicu: Potrivit Legii bibliotecilor, rolul oricărei biblioteci publice este de a facilita accesul, gratuit, la informații. Asta e misiunea de bază, din care se ramifică, sigur, în funcție și de condițiile din teren, de viziunea managerului, de posibilitățile financiare etc., alte roluri. Sunt biblioteci care excelează în ceea ce înseamnă moștenirea culturală (prin fondul documentar de care dispun), altele sunt concentrate pe servicii de tip social, altele pe evenimente culturale, altele excelează în tehnologii de ultimă oră și în digitizare. Sunt abordări diferite, dar, în esență, principalul scop acesta este: oferirea accesului la informații. Numai că și conceptul de „informație” se schimbă foarte repede și atunci suntem nevoiți să ne adaptăm acestor mutații.
Dincolo de misiunea de a facilita accesul la informație și cunoaștere (atât în format fizic, cât și în format electronic, digitizat), biblioteca trebuie să fie activă în viața cetății, să adune oamenii, indiferent de convingerile lor. Având la dispoziție un spațiu central și modern, sunt convins că vom reuși să atragem oameni și să găzduim tot felul de alte activități: lansări de carte, conferințe, ateliere, workshopuri, cursuri, dezbateri, vernisaje, proiecții, recitaluri etc.
Laura Huiban: În ultimii ani, de când sunteți director, cum ați perceput relația comunității cu biblioteca, în contextul acesta al tehnologiei care avansează? Ați simțit o dinamică diferită, de la an, la an?
Adrian Jicu: Da, ea se simte. Și din contactul direct cu utilizatorii și din statistici, pentru că cifrele nu mint. Numărul de cititori e în scădere, nu numai în Bacău, ci peste tot în România și în lume. Mă refer la cititul în format clasic, unde asistăm la un declin constant, care trebuie compensat prin alte activități. Practic, biblioteca este obligată să-și diversifice oferta. Nu mai poți funcționa ca acum 30 de ani, când era coadă la bibliotecă și sunau cititorii să facă rezervare cu o lună înainte ca să prindă nu știu ce apariție editorială… Trebuie să oferim și altceva. Mă uit, spre exemplu, la adolescenții din Bacău, care sunt în diverse trupe de teatru. Uneori mi-au spus că n-au unde repeta, că n-au unde să se întâlnească, improvizând prin cămine școlare, prin tot felul de spații, pe la unii, pe la alții, pe acasă. Ar putea veni într-o sală a bibliotecii, în noul spațiu.
Laura Huiban: Care au fost provocările sau dificultățile, în acești ani, în care biblioteca a fost constrânsă de situație să funcționeze în spațiul din clădirea Complexului Muzeal de Știițele Naturii „Ion Borcea” Bacău?
Adrian Jicu: Au fost mai multe tipuri de condiționări. Una este cea legată de schimbarea lumii în care trăim și de felul în care oamenii se raportează la ideea de carte. E plin internetul de fotografii cu cărți aruncate la tomberon. Câți dintre cei care își iau acum o casă își mai cumpără o bibliotecă, ca pe vremuri? Nu sunt nostalgic, ci doar constat niște schimbări.
În ceea ce privește spațiul în care am funcționat, au fost alte condiționări. Una era legată de accesul relativ dificil. Nu există mijloace de transport care să te aducă până în parc. Pentru copii sau pentru seniori nu era foarte simplu să ajungă într-o seară ploioasă de toamnă sau iarna. Un alt dezavantaj era legat de statutul de chiriaș. Fiind chiriaș, nu poți aplica pentru finanțări, fiind neeligibil…
Dintr-un alt unghi, am fost nevoiți să apelăm la parteneri pentru unele evenimente. Când ai, nu știu, un festival, o conferință, o lansare de carte, uneori trebuie să te duci la teatru, să apelezi la filarmonică, la universități pentru o aulă. Din fericire, am găsit aproape întotdeauna ajutor la instituțiile partenere din Bacău și vreau să le mulțumesc și pe această cale celor care ne-au fost aproape când a fost cazul. Când e spațiul tău, e mult mai ușor. Plus că se fidelizează publicul, se creează chiar o rutină. Un fel de relație. De asta e important să ai un sediu al tău, o identitate a ta. E important ca oamenii să te plaseze în timp, în spațiu, să te asocieze cu ceva.
Fără un sediu propriu, adecvat, nu poți gândi o dezvoltare pe termen mediu sau pe termen lung a colecțiilor, a spațiilor de depozitare, cu tot ce presupune asta. Din exterior, pare simplu. Lumea spune: „Ce mare brânză să fii bibliotecar, ce mare lucru să împrumuți cărți!”. Nu e chiar așa. Nici eu n-am știut asta până să vin la bibliotecă, până n-am discutat cu colegele cu experiență, care mi-au explicat că, din momentul în care apare o carte, până să poată să o împrumute un cititor, sunt 17 etape!
Last but not least, sunt și condiționări legate de resursa umană. Salariile în cultură nu sunt atât de ofertante încât să ai cei mai buni oameni pe care i-ai dori. Deși declarate mereu priorități, cercetarea, cultura și educația sunt mereu la coadă și atunci e greu să aduci specialiști, să-ți completezi echipa cu personal care să față provocărilor actualității. Pentru că una e biblioteconomia de tip clasic, foarte serioasă de altminteri, și altele sunt nevoile prezentului și ale viitorului. Lumea se schimbă și au apărut meserii/specializări noi, unde suntem descoperiți. De multe ori trebuie să apelăm la colaboratori externi, să externalizăm servicii sau să recurgem la parteneriate ca să putem suplini lipsurile de felul ăsta.
Laura Huiban: De ce s-a ales clădirea muzeului de istorie ca nou sediu al bibliotecii?
Adrian Jicu: Fiind o decizie a Consiliului Județean Bacău, nu pot răspunde eu la această întrebare. Îmi place să cred că au contat rezultatele noastre, ceea ce am reușit să facem din 2017, de când biblioteca a devenit o instituție vie, prezentă în viața comunității, cu o imagine excelentă la nivel local și național. Ne-a bucurat că biblioteca a fost aleasă să funcționeze într-un spațiu central, modern, unde să-și poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții. Am perceput-o ca pe un semn de apreciere și de încredere, ceea ce ne motivează pentru că așteptările sunt foarte mari, pe măsura investiției. Într-o lume a austerității și a tăierilor, în care școala și cultura sunt mereu sacrificate, e mare lucru că se face o bibliotecă modernă, cum puține s-au făcut în România după 1989.
Laura Huiban: Care este valoarea investiției pentru proiectul de reabilitare și reamenajare a spațiului în care va funcționa biblioteca?
Adrian Jicu: Valoarea proiectului este de 32.208.842 de lei, inclusiv TVA.
Laura Huiban: Ce costuri se acoperă din suma asta?
Adrian Jicu: Tot ce înseamnă reabilitarea clădirii (termic, energetic, montare sisteme de încălzire performante, energie verde, panouri solare, pompe etc.). Au fost și lucrări de consolidare a clădirii. Nici eu nu știu exact detaliile tehnice, fiindcă nu m-am ocupat partea de proiectare și de execuție. Dar știu că proiectul include și un miniparc, plus dotări complete: mobilier nou, tehnologia aferentă unei biblioteci moderne, cum ar fi un scanner ultra-performant pentru digitizare, calculatoare, totemuri pentru informații etc.
Laura Huiban: Din ce surse sunt aceste fonduri investite?
Adrian Jicu: Sunt fonduri europene, PNNR, 18.759.000 de lei, și contribuții proprii din partea Consiliului Județean, în valoare 2.995.000. Toate datele astea sunt publice pe site-ul Consiliului Județean Bacău, finanțatorul în subordinea căruia este biblioteca, și pe site-ul bibliotecii.
Laura Huiban: Ce înseamnă, la nivel de personal, schimbarea aceasta? Rămâne aceeași echipă?
Adrian Jicu: Rămâne aceeași echipă, pentru că legislația nu permite angajări, iar posturile sunt blocate, după cum se știe, de câțiva ani. Ne vom descurca însă cu echipa pe care o avem. Evident că vor mai fi schimbări interne: actualizarea organigramei, redistribuirea de sarcini de lucru ș.a.m.d.. Activitatea trebuie flexibilizată. Funcționăm așa de 20 de ani și e normal, în orice domeniu, ca după un anumit interval să vii cu niște schimbări, să te adaptezi, să ieși din zona de confort.
Laura Huiban: Mai aduce și un alt tip de schimbare această mutare, în afară de cele menționate deja?
Adrian Jicu: Mutarea va veni la pachet cu o schimbare de „identitate vizuală”, dar și cu o schimbare de abordare. Nu foarte mare, pentru că eu zic că am făcut ceea ce trebuie, iar biblioteca din Bacău are o imagine foarte bună la nivel național. Sunt puține biblioteci din țară care se pot compara cu Bacăul la capitolul evenimente culturale și educaționale.
Trebuie să ținem însă pasul pe partea de digitizare, unde suntem puțin în urmă. Vom avea două sau trei echipe care să digitizeze cărțile vechi, de patrimoniu, și, pe altă parte, publicații băcăuane reprezentative. S-a început, destul de timid, dar acum, având tehnologia la îndemână, va trebui să intensificăm activitatea asta. Adică să venim cu ceea ce avem legat de patrimoniul băcăuan, de cultura locului, de identitatea unor așezări, începând cu Bacăul, dar și cu orașele și comunele din județ, pentru că suntem bibliotecă județeană. Pe componenta asta trebuie insistat, dar e un proiect de ani de zile. Pe care îl vom face.
Laura Huiban: Câte filiale mai are biblioteca în Bacău?
Adrian Jicu: Filiale au rămas două. Una la Orizont, Filiala „Miorița”, și una în partea de sud a Bacăului, pe strada Bicaz, aflată și ea în proces de modernizare.
Laura Huiban: În contul aceluiași proiect de amenajare a noului sediu central al bibliotecii?
Adrian Jicu: Nu, e pe o altă linie de finanțare. E un proiect în care sunt prinse 15 biblioteci comunale și orășenești din județul Bacău. Toate vor fi modernizate, dotate cu tehnologie de ultimă oră, pentru că în localitățile mici e foarte greu. Colegii bibliotecari de acolo duc o luptă, uneori disperată, pentru a ține deschisă o bibliotecă, pentru a putea să-i ajute pe copiii de acolo. Prin acest proiect ele și comunitățile unde își desfășoară activitatea vor primi o gură de oxigen.
Laura Huiban: Care sunt dificultățile cu care vă confruntați în procesul acesta de mutare? Și în ce fel vor afecta relația cu cititorii?
Adrian Jicu: Sunt destule. E complicat și dacă te muți dintr-un apartament în altul sau dacă îți renovezi casa. Dificultățile sunt legate de birocrație și de inerție. Inevitabil apar probleme și întârzieri, pe care nu le poți anticipa/evita. Un alt dezavantaj este legat de relația cu cititorii. În intervalul acesta de tranziție, dintr-un spațiu în celălalt, pierdem cititori. Cred însă că cine citește cu adevărat nu va renunța. Speranța noastră este că vom recupera în momentul în care o să reluăm activitatea cu publicul. Sunt convins că acolo va veni multă lume. Am văzut asta la Onești, de când biblioteca de acolo a fost redeschisă.
Laura Huiban: În momentul în care vorbim, e suspendată temporar activitatea sediului actual al bibliotecii cu cititorii?
Adrian Jicu: Da, aici în parc primim doar cărțile care sunt de returnat. Dar cititorii pot împrumuta cărți de la Filiala „Miorița” de la Orizont.
Laura Huiban: Apropo de evoluție tehnologică, au venit vreodată cititorii cu solicitări care nu reprezintă actualitatea bibliotecii?
Adrian Jicu: Nu știu dacă sunt neapărat moderne, dar primim, spre exemplu, telefonic sau pe adresa de e-mail, întrebări de felul: „Aveți revista X, apărută la Bacău, în anul Y?”. Ne-a sunat cineva din Franța, un cercetător, care vrea să facă o carte despre Moldova, despre România de acum 100 și ceva de ani, și a găsit pe site-ul nostru, în baza noastră de date, revista respectivă. Și atunci am scanat-o, i-am trimis-o ca să-și poată face cercetarea respectivă. Sigur, specialiști sau cercetători de felul ăsta sunt destul de puțini. Sunt oameni pasionați, care vor să facă monografia școlii unde au învățat sau a comunei în care s-au născut. Pe zona asta, există oameni foarte, foarte interesanți, care, de ani de zile, fac săpături în ceea ce înseamnă cultura acestor comunități. E o încântare să stai de vorbă cu asemenea enciclopedii vii.
„Eu mi-aș dori, în primul rând, cititori.”
Laura Huiban: Ce anume din facilitățile unei biblioteci din străinătate, cu mai multe resurse financiare, să zic, vă doriți să aibă Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău?
Adrian Jicu: Sunt realist și înțeleg prea bine că nu ne putem compara niciodată cu o bibliotecă din Finlanda, din Australia sau chiar din China. Vom avea facilități moderne, mult peste ceea ce au majoritatea bibliotecilor din România. Pe lângă asta, eu mi-aș dori cititori/utilizatori. Mai bine zis oameni, fiindcă biblioteca e legată de spiritul uman. oameni. Să nu uităm ce spunea regele Ferdinand: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa!” E la fel de valabil pentru o bibliotecă.
Trăim într-o lume în care informația se află „la un click distanță”. Dacă acum 50 de ani informația însemna să stai într-o arhivă sau într-o bibliotecă și să petreci, știu eu, săptămâni întregi ca să dai de o frază, să dai de o informație, acum ChatGPT, Google sau orice alt motor de căutare îți dă informația respectivă în câteva secunde. Însă pe cât e de accesibilă, pe atât e de fragilă… Să nu uităm că trăim în epoca fake news-urilor și a dezinformărilor. Și aici e o problemă care ține de educație, de nevoia unei gândiri critice, pentru a putea decela, pentru a putea înțelege. Bun, am informația la un click distanță, pe telefon sau pe calculator, dar în momentul în care am găsit-o, apar alte câteva provocări. 1. Este ea reală sau nu? 2. Mă pot baza sau nu pe ea? 3. Cum o intrumentalizez? Ce fac cu ea? Informația asta, care vine foarte repede, pleacă la fel de repede. Ea e fragilă și ca modalitate de a o conserva, dar și ca modalitate de a o filtra. Discut chestiunea asta cu studenții mei, cărora le spun: „Bun, ați găsit informația asta, dar ea trebuie integrată în ceea ce știm noi, trebuie înțeleasă, lucrurile trebuie decantate. Dacă le iei doar așa, în viteză, pe principiul copy-paste, noi nu suntem mai câștigați, e o iluzie a cunoașterii. Facilitatea asta este amăgitoare. Faptul că găsim foarte repede informațiile e benefic, dar vine și cu niște riscuri. Suntem bombardați cu informații și trebuie să știm cum procedăm. Mă gândesc mai ales la tineri, care primesc infinit mai multă informație decât primeam noi la vârsta adolescenței, dar nu știu în ce măsură apucă să o proceseze…
S-a trecut de la cultura tiparului la cultura postărilor pe Facebook, apoi la dominația imaginii pe Insta, la imagine, și, acum, la epoca video, în Tik-Tok. Ce urmează cu AI-ul rămâne de văzut/trăit… O să aflăm foarte repede, după cum văd că evoluează lucrurile. Sunt dezbateri și la nivel național și la nivel internațional legate de rostul bibliotecii în vremurile astea. Acum 100 de ani, lucrurile erau foarte clare. În condițiile în care cărțile erau puține și greu accesibile, o bibliotecă era esențială ca depozit de carte. Te duceai acolo și găseai nu știu câte volume. Acum lucrurile nu mai stau așa și nu mă pot hazarda să fac pronosticuri…
„Cărțile au această capacitate nu doar de a ne informa, ci și de a ne forma”
Laura Huiban: Cum vă simțiți ca director bibliotecă, ca scriitor sau ca profesor, în această era a inteligenței artificiale? Vă puneți uneori întrebări despre rost, identitate sau sunteți foarte liniștit în privința asta?
Adrian Jicu: Nu, liniștit n-ai cum să fii, indiferent cine ești, indiferent în ce domeniu activezi. E nevoie să ne punem întrebări. Oamenii și-au pus întrebări dintr-astea și în Antichitate, și în Evul Mediu, când se temeau că vine sfârșitul lumii, foametea, ciuma, mai știu eu ce… Oamenii și-au pus întrebări și în zorii modernității, când se temeau că motorul cu abur o să-i nenorocească și o să-i lase pe drumuri. Oamenii și-au pus întrebări și sub regimurile totalitare, căutând libertatea. În mod firesc, ne punem și noi. Eu nu sunt adeptul unor scenarii apocaliptice, gata, a venit AI-ul, nu mai avem ce căuta pe lumea asta. Ce să facem, să stingem lumina, să plecăm în munți, să ne retragem în pustiu? Nu! Sunt niște neliniști, sunt niște curiozități, dar vor fi și soluții. Încerc și eu să înțeleg încotro mergem, ce se întâmplă cu lumea și cu noi. N-am prea multe răspunsuri. De fapt, e foarte periculos să crezi că le știi pe toate sau să spui: „Asta nu mă privește, asta nu-i treaba mea, nu-mi bat eu capul”.
Eu cred totuși că o bibliotecă și cărțile ei (indiferent că vor fi în format digital sau în alt format) rămân foarte importante pentru că te ajută să înțelegi, să gândești, ceea ce AI-ul nu face. Nu știu dacă ați sesizat, dar tehnologia (care ne face viețile mai ușoare) ne și păcălește. Iau un exemplu banal, Waze-ul sau Google Maps-ul, aplicații care îți ușurează viața când mergi undeva. Pleci la drum, ai pornit dispozitivul, te duce exact la destinație, pe drumul cel mai scurt sau cel mai rapid, în funcție de opțiunea selectată. Dar tehnologia asta atrofiază cumva simțurile. Sigur că e foarte comodă, e foarte utilă, dar asta vine cu niște costuri de care nu știu dacă ne dăm seama. Mă tem că acest confort trebuie decontat într-un fel sau altul. Nu cumva asta va avea efecte pe termen mediu și lung, asupra felului nostru de a fi? Mie îmi place foarte mult Mihnea Măruță, care, în cărțile și în intervențiile publice, are interogații de felul acesta, legate de relația între cunoașterea de tip clasic și ceea ce înseamnă cunoașterea de tip nou. Întotdeauna sunt plusuri și minusuri. Și atunci nu pot rămâne nepăsător. Asta mă preocupă și ca individ, și ca părinte, și ca profesor, și ca scriitor, și ca director de bibliotecă, și așa mai departe.
Laura Huiban: V-am perceput mereu ca pe un om modern, chiar în relație cu evenimente culturale, deci raportarea asta la realitatea tehnologică, cu un tip de curiozitate intelectuală, pare să confirme.
Adrian Jicu: Eu modern? Nu știu ce să zic… Întâi că nu știu ce mai înseamnă „modern”. E o dezbatere neîncheiată, cu bibliografie, cu tot tacâmul…Eu nu m-am perceput și nu mă percep ca un om modern. Sunt, vorba lui Eugen Simion, în ariergarda avangardei. Am o anumită prudență, dar, pe de altă parte, am și o anumită deschidere. Sau îmi place să cred că am deschiderea asta. Dacă îți pierzi curiozitatea, ești pierdut. Nu pot să-mi imaginez un intelectual sau chiar un om care să nu fie curios. Lipsa de curiozitate e un semnal care mă face atent. E trist dacă ne pierdem curiozitatea, e trist dacă ne pierdem spiritul ludic, e trist dacă ne pierdem umorul. Sunt lucruri care, pentru mine, rămân fundamentale, indiferent încotro se va duce lumea, tehnologia ș.a.m.d.. Și cred că asta se învață, în primul rând, din cărți. Cărțile, așa demodate cum le consideră unii, au această capacitate nu doar de a ne informa, ci și de a ne forma. Nu doar intelectual, nu doar cognitiv, cum se spune, ci mai ales ca poziționare în lume, ca atitudine față de celălalt, ca empatie.
Laura Huiban: Citiți pe Kindle sau doar pe carte în format clasic?
Adrian Jicu: Când n-am încotro, am un Kindle pe care îl folosesc. Dar, să fiu sincer, nu m-am împrietenit foarte tare cu el. Sunt un cititor de modă veche. Spuneați că sunt un om modern. Uite că la acest capitol nu sunt chiar așa modern… În ceea ce privește cititul, am niște apucături de om vechi. Sunt tabietliu, prefer hârtia, îmi place să pun o cafea tare lângă, să folosesc markerul și creionul. Îmi fac notițele, sublinierile, punctez ceea ce știu că mă interesează. Ăsta este un alt motiv pentru care citim: bucuria asta de a descoperi lucruri sau de a face asocieri la care nu te-ai gândit. De asta prefer cititul în format clasic, cu chestia aia senzorială, cu atingerea hârtiei, cu mirosul de cerneală, cu fișele de lectură sau cu sublinierile de rigoare. Dar asta nu înseamnă că, în anumite situații, nu citesc pe laptop sau că nu ascult un audio-book.
Laura Huiban: V-ar plăcea să aveți un robot inteligent în relația cu cititorii bibliotecii, la noul sediu?
Adrian Jicu: Ne-am gândit, pentru mutare, dacă e sau nu e cazul. E atractiv, mi-a plăcut ideea până la un punct, dar, punând în balanță costurile și beneficiile, cred că sunt lucruri mai importante pe care le poate face o bibliotecă. Da, bun, pui un robot în holul bibliotecii. Și ce rezolvi? Sigur că inițial ar atrage. Dar după aceea? Nu știu dacă se justifică o cheltuială de felul ăsta. Îți aduce mai mulți cititori? Nu cred…
Laura Huiban: Dar ce v-ar plăcea să aveți?
Adrian Jicu: Asta e o întrebare grea, fiindcă te îmbie să visezi. Ceea ce nu e rău, deși mulți spun că trebuie să fim cu picioarele pe pământ. Trebuie și nu prea. Fiindcă riscăm să rămânem încremeniți acolo. Trebuie să credem că putem face ceva pentru comunitatea în care trăim, trebuie să credem în puterea cărților și în ideea de frumos. Dar să nu fac filosofie și să răspund cinstit: mi-aș dori să facem o treabă bună în slujba băcăuanilor.
