Într-un cadru festiv și plin de emoție, absolvenții promoției 2026 ai Liceului Tehnologic “Anghel Saligny” Bacău au sărbătorit pe 19 mai 2026 finalul unei etape importante din viața lor școlară, în cadrul tradiționalului curs festiv. Evenimentul a reunit peste 300 de participanți, elevi absolvenți ai celor 12 clase terminale, profesori, părinți și invitați, într-o atmosferă elegantă și încărcată de nostalgie, la Teatrul de Vară “Radu Beligan”.
Pe parcursul ceremoniei au fost prezentate momente artistice, (Ansamblul Flocloric Profesionist “Busuiocul”, Ansamblul de Chitariști Mărgineni), mesaje de mulțumire și discursuri dedicate anilor petrecuți împreună.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale evenimentului a fost predarea simbolică a cheii succesului (șefa de promoție fiind Bădiță Anca- clasa a 12-a D) generațiilor următoare, dar și defilarea absolvenților, care au pășit cu încredere spre un nou început.
Le dorim tuturor absolvenților mult succes la examene și în tot ceea ce își propun pe viitor.

















