Cu trei sute de ani în urmă, Principatele Române erau pentru mulți călători occidentali un teritoriu exotic, aflat la marginea Europei. Diplomați, negustori, misionari sau aventurieri au trecut prin Moldova și Țara Românească și au lăsat în jurnalele lor descrieri surprinzătoare despre obiceiurile locului. Printre lucrurile care i-au impresionat cel mai mult s-au numărat sărbătorile religioase – iar Paștele ocupa un loc central.
Relatările lor vorbesc despre o sărbătoare trăită cu intensitate, în care credința, tradițiile și viața comunității se împleteau într-un spectacol care îi fascina pe cei veniți din alte părți ale Europei.
Noaptea Învierii – o mare de lumini
Mulți dintre călătorii străini descriu cu uimire slujba de Înviere. Pentru un occidental obișnuit cu ritualuri mai sobre, noaptea pascală din Principatele Române era un moment impresionant.
Curțile bisericilor se umpleau de oameni, iar fiecare credincios ținea în mână o lumânare aprinsă. Din depărtare, spuneau unii dintre călători, bisericile păreau înconjurate de „un cerc de focuri mici”, iar lumina se vedea până departe, în întunericul nopții.
Clopotele băteau, preoții cântau, iar mulțimea răspundea într-un glas puternic: „Hristos a înviat!”
Pentru mulți străini, participarea la această slujbă era una dintre cele mai puternice experiențe trăite în călătoriile lor prin aceste ținuturi.
Oamenii veneau în hainele cele mai bune
Călătorii occidentali au remarcat și importanța pe care românii o acordau îmbrăcămintei în zilele de sărbătoare. În jurnalele lor apar adesea descrieri ale mulțimilor adunate la biserică.
Țăranii veneau în costume curate și împodobite, iar femeile purtau haine brodate și baticuri colorate. Pentru cei din afară, spectacolul culorilor era impresionant.
Un diplomat străin nota că oamenii „se întrec unii pe alții în a se arăta îmbrăcați cât mai frumos, ca într-o mare sărbătoare a întregii comunități”.
Masa de Paște – bogată după postul lung
Un alt lucru care i-a surprins pe călători era masa de Paște. Postul dinaintea sărbătorii era respectat cu strictețe de mulți credincioși, iar revenirea la mâncărurile „de dulce” era un moment mult așteptat.
Străinii scriau despre mesele îmbelșugate pregătite după slujba de Înviere sau în ziua de Paște. Oul roșu era aproape nelipsit, iar mielul apărea adesea în descrierile lor.
Unii observau că oamenii ciocneau ouăle spunând formula pascală și considerau acest gest o tradiție curioasă și plină de veselie.
Bucuria comunității
Poate cel mai mult îi impresiona atmosfera generală. Pentru români, Paștele nu era doar o sărbătoare religioasă, ci și un moment de întâlnire și bucurie colectivă.
Satele și orașele deveneau mai animate, oamenii se vizitau unii pe alții, iar mesele se prelungeau ore întregi. Străinii remarcau ospitalitatea gazdelor și faptul că musafirii erau invitați aproape întotdeauna să se așeze la masă.
Un călător scria că românii „nu lasă pe nimeni să plece fără să guste din cele pregătite pentru sărbătoare”.
O tradiție care a rămas
Deși lumea s-a schimbat mult în trei secole, multe dintre lucrurile care i-au impresionat pe acei călători străini se regăsesc și astăzi.
Lumina Învierii, ouăle roșii, mesele de familie și bucuria revederii celor dragi continuă să definească Paștele în România.
Privite prin ochii celor veniți din alte țări, aceste tradiții par cu atât mai valoroase: ele arată cât de puternic poate rămâne un obicei atunci când este transmis din generație în generație.
