vineri, 13 martie 2026

Pacientă de 74 de ani din Mărgineni, în stare critică după ce a fost găsită cu hipotermie severă în locuință. Poliția a fost sesizată

O femeie în vârstă de 74 de ani din satul Podiș, comuna Mărgineni, se află în stare critică după ce a fost găsită căzută în locuința sa, cu hipotermie severă, fiind transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Bacău.

Pacienta a fost adusă la spital cu o ambulanță SMURD și ulterior transferată în secția de Terapie Intensivă (ATI).

Potrivit medicilor, la prima evaluare starea femeii era extrem de gravă. Temperatura corporală era de 26 de grade Celsius, fiind constatată și o hipoglicemie severă, de 22 mg/dl. De asemenea, pacienta prezenta multiple hematoame, fracturi și semne de encefalopatie hepatică.



În timpul investigațiilor medicale, femeia a suferit un stop cardio-respirator, însă echipa medicală a reușit să o resusciteze.

Având în vedere numărul mare de hematoame și fracturi observate pe aproape întregul corp, cadrele medicale au anunțat Poliția, pentru a stabili circumstanțele în care s-au produs leziunile.

După aproape 12 ore de la internare, medicii au reușit să ridice temperatura corporală a pacientei la 32 de grade Celsius, însă starea acesteia rămâne extrem de gravă, iar prognosticul de supraviețuire este rezervat. Ancheta este în desfășurare.



spot_img