vineri, 5 decembrie 2025

Tânăr de 21 de ani, reținut după ce a condus fără permis și a folosit plăcuțe de înmatriculare false

Polițiștii rutieri din Onești au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, cercetat pentru două infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

În urma activităților specifice, polițiștii Biroului Rutier Onești au stabilit că tânărul ar fi condus, în repetate rânduri, autoturisme pe drumurile publice, deși nu deținea permis de conducere.

Totodată, pentru a evita depistarea de către polițiști, acesta ar fi montat pe diferite autovehicule plăcuțe de înmatriculare false, pe care le folosea în municipiul Onești și în comunele din apropiere.

Întrucât reprezenta un real pericol pentru siguranța traficului rutier, tânărul a fost scos din trafic și reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru dispunerea măsurilor legale.



spot_img