vineri, 5 decembrie 2025

Dulhac a devenit supercampion !

Conform așteptărilor, meciul lui Dragoș Dulhac contra germano-polonezului Rafal Kwiatkowski pentru centurile WBF-LBF-AMB a fost cel mai greu dintre cele disputate de campionul român în Master Boxing. Greu, dar victorios!
Dulhac s-a impus prin KO, în repriza a șasea, ultima, el aflându-se atunci sub spectrul pierderii partidei la puncte. Iar asta chiar dacă îi administrase lui Kwiatkowski două knock-down-uri în repriza secundă și încă unul în repriza a cincea!

Dar râul, ramul, publicul și arbitrii din sala de la Vilseck țineau cu reprepentantul gazdelor. Și, în ciuda acelor momente de dominare autoritară, Dulhac a constatat că arbitrii contorizaseră mai multe puncte în contul germanului, înainte de începutul ultimei runde.

Adunându-și ultimele puteri, după cinci reprize epuizante, în fața unui adversar aflat într-o formă fizică remarcabilă, românul a atacat furibund, iar Kwiatkowski a fost doborât până la urmă de avalanșa de pumni.

Kwiatkowski și publicul german au fost fair-play, după acel deznodământ, recunoscând superioritatea lui Dulhac, deși le-a stricat serbarea pe care o pregătiseră.

Mica galerie românească a exultat, iar boxerul nostru și-a petrecut una dintre centuri după brâu și două în jurul umerilor. Probabil că nimeni din Master Boxing nu a reușit să acumuleze atâtea centuri ca Dragoș Dulhac!

Băcăuanul nostru a trecut și de acest mare hop. El le este recunoscător miilor de fani de acasă, care l-au susținut moral, și sponsorilor Noblesse Group, Venus Luxury Brands by Criss și Trinity Contractors, precum și antrenorilor care l-au pregătit pentru acest meci – Gabriel Șova, Valentin Bârgăoanu și Ciprian Tomiță.

Povestea de invincibilitatea a multiplului campion mondial în master boxing, Dragoș Dulhac, merge mai departe. Să fim curioși în continuare și să îi acordăm sprijinul moral pe care îl merită, pentru modul cum ne reprezintă. Felicitări, Dragoș Dulhac!

Dragoș Dulhac – Stăpânul Centurilor

Opt din nouă centuri ce pot fi puse în joc în Master Boxing se află în posesia lui Dragoș Dulhac! O performanță fără precedent în box, la toate nivelurile de vârstă! Cinci dintre aceste centuri mondiale au revenit campionullui băcăuan în decurs de numai o lună, în urma meciurilor câștigate la Rochester și Vilseck, contra lui Kai Pieper, respectiv Rafal Kwiatkowski – ambii fiind reprezentanți ai Germaniei. Cunoscătorii boxului știu ce înseamnă o centură mondială.

Este simbolului unui titlu mondial al unei federații (versiuni) cu afiliați din toată lumea. Fiecare dintre aceste versiuni are un regulament propriu privind organizarea galelor și stabilirea piramidelor valorice, dar, mai ales, în ccea ce privește punerea în joc a centurilor. La veterani (Master Boxing), există nu mai puțin de nouă versiuni, după cum am spus mai sus. Cei mai în vârstă țin minte că inițial boxul profesionist avea o singură versiune, WBC (World Boxing Council), dar în anii 70 a apărut concurența World Boxing Asociation (WBA), iar în anii 80 s-au înființat IBF (International Boxing Federation) și WBO (World Boxing Organization).

Reamintim, primul campion mondial profesionist român, Mihai Leu, a câștigat versiunea WBO. Ulterior, Leonard Doroftei și Lucian Bute s-au impus la WBA. Băcăuanul Ronald Gavril a boxat în două meciuri pentru centura WBC, care a rămas cea mai puternică federație profesionistă. În anii 90, au apărut și alte versiuni, au avut loc desființări și comasări, dându-se posibilitatea multor pugiliști de a ieși în prim-plan.

A fost și cazul băcăuanului Daniel Dăncuță, care a avut mari șuccese într-o versiune nord-americană. Explozia de versiuni a fost valabilă și la veterani (Master Boxing), ajungându-se acum la nu mai puțin de nouă versiuni cu acoperire mondială.Nu este o „inflație” record, în karate și kick-box existând și mai multe federații internaționale.

Ce înseamnă unificarea centurilor?

Uneori, aceste versiuni organizează meciuri între campionii lor, punându-se în joc ambele centuri sau chiar mai multe centuri, dacă oponenții au câștigat deja mai multe. Sau mai este posibilitatea ca aceste centuri să fie vacante, din cauză că deținătorii lor au trecut la alte categorii de greutate ori pentru că s-au retras sau nu au respectat condițiile de repunere în joc a titlurilor. Astfel, apar așa numiții campioni absoluți.

Este cazul lui Dragoș Dulhac, care a luptat pentru două centuri contra lui Pieper și trei centuri contra lui Kwiatkowski. Anterior, el mai cucerise două centuri în Italia și una în Ungaria, pe care și le apărase în Ungaria și, respectiv, Germania. Și, astfel, deține opt centuri, ceva nemaiîntâlnit în Master Boxing! Cu siguranță, Dulhac a avut mult noroc, deoarece nu a trebuit decât să boxeze.

Partea de organizare a acestor meciuri pentru centuri, inclusiv cheltuielile de organizare și premierea, le-au revenit adversarilor care l-au provocat. În România, banii sunt foarte greu de strâns, astfel că Dragoș Dulhac este nevoit să aștepte provocări, iar uneori să accepte și condiții care nu îi convin.

Dar regulamentele au în vedere ca o minimă cadență a partidelor pentru centuri să fie respectată, pentru ca boxerii și echipele lor să câștige cât mai mulți bani, iar sponsorii lor să aibă suficientă expunere mediatică. Acum, Dragoș Dulhac trebuie să aștepte încă o lună pentru disputarea meciului de titlu pentru centura care îi lipsește, între cel care o deține și șalangerul său.

Abia după aceea va putea să-l abordeze pe învingător și eventual să boxeze contra lui, pentru a-și adjudeca toate cele nouă centuri. Ar putea fi înainte de Crăciun. Să vedem ce cadou îi va aduce Moșul lui Dragoș!



spot_img