Toamna are, la Bacău, o poveste aparte. De zeci de ani, când frunzele se îngălbenesc și aerul capătă miros de struguri copți, în parcul Cancicov oamenii știu că îi așteaptă un loc al bucuriei simple: Mustăria de la Urbo Parc.
Anul acesta, parcă mai mult ca oricând, mustăria devine un simbol al rezistenței și al legăturii cu tradițiile. În ciuda renovarilor și a faptului că aleile familiare s-au transformat în șantier, nici praful, nici excavatoarele nu au putut opri un obicei care adună oamenii împreună de atâta vreme.
La Urbo Parc, mustul curge proaspăt, dulce și parfumat, aducând în fiecare pahar bucuria toamnei românești. Alături de el, bucatele tradiționale dau savoare atmosferei: pastramă fragedă rumenită pe jar, bulzul cu brânză și mămăligă și poalele-n brâu pregătite ca odinioară, cu drag și cu răbdare.
Astfel, chiar dacă accesul în parc este restricționat, la Urbo Parc tradiția își găsește drumul spre oameni. Pentru că adevărata bogăție a comunității noastre este puterea de a duce mai departe ceea ce ne definește!














