Devenit, la 16 ani și 54 de zile, cel mai tânăr goalkeeper din întreaga istorie a primei ligi, băcăuanul care apără cu succes buturile Universității Cluj descrie emoțiile din jocul de debut, câștigat cu 3-1 contra lui Dinamo, bucuria calificării cu „U” în cupele europene și planurile sale de viitor
Portar din portar. La propriu: Tudor Coșa, noul fenomen al fotbalului românesc este fiul lui Gabi Coșa, fostul portar al naționalei de juniori a României și campion european de minifotbal. La figurat însă, Tudor este portar de portar. Sau, ca să fim în ton cu vremurile: portardeportar.Ro. La finalul săptămânii trecute, băcăuanul de 1,91 m care a început fotbalul la FC Bacău și s-a format la Academia Universități Cluj a scris istorie. Mai exact, a rescris-o, devenind cel mai tânăr portar care a apărat vreodată în prima ligă din România. La 16 ani și nici două luni (e născut pe 22 martie 2009), Coșa a bătut un record vechi de 53 de ani deținut de Dorin Naste, care, la 16 ani și nouă luni, debuta în A, apărând poarta Politehnicii Iași. Recordul ca recordul, dar debutul lui Tudor Coșa a fost unul de vis. Băcăuanul a intrat pe teren în minutul 70 al meciului de la București, cu Dinamo, înlocuindu-l pe titularul Universității Cluj, Gertmonas (accidentat), atunci când „șepcile roșii” erau conduse cu 1-0 și evoluau în doar zece jucători. Finalul? 3-1 pentru „U”, cu două intervenții de excepție ale lui Tudor. O prestație de senzație ce l-a adus pe căpitanul naționalei U17 în lumina reflectoarelor. Și o victorie ce a propulsat Universitatea Cluj în Europa. Iar povestea continuă. Pentru că-i poveste de poveste.
-Tudor, în urmă cu puțin timp fusesei convocat, în premieră, la echipa de seniori a lui „U” Cluj pentru un meci de campionat. Prin urmare, un debut în Superligă la doar 16 ani, pe sfârșit de sezon, nu era exclus. Cel mai probabil, într-un final de meci, pentru două-trei minute, cum se face de regulă în ideea de a încuraja un junor de mare perspectivă. Dar debutul cu Dinamo a depășit orice închipuire, nu?
-Exact. Chiar și dacă ar fi fost să-mi imaginez un debut perfect, nu m-aș fi putut gândi la un asemenea scenariu. Într-adevăr, a depășit orice închipuire. Așa a vrut Dumnezeu pentru că totul vine de acolo, de Sus. Când am fost convocat la prima echipă, cu care oricum mă antrenam de mai multă vreme, m-am gândit și eu că e posibil ca domnul Sabău să-mi dea o șansă pe final de campionat. Dar luam în calcul doar câteva minute, nu mai mult. Și, sincer, așteptările mele erau legate de ultimul joc, cel cu Rapid. Sub nicio formă nu-mi puteam închipui că voi fi aruncat în luptă la partida cu Dinamo. Și mai ales la 0-1!
-Chiar, cum ai reacționat când s-a accidentat Gertmonas și ai văzut că ești chemat tu pentru a se face schimbarea?
-Am fost surprins, evident. Dar sentimentul ăsta nu a durat mult. Am reușit să mă conectez imediat la ceea ce aveam de făcut, iar când mi-am tras a doua mănușă, cea stângă, parcă am simțit o mână nevăzută pe spate și o voce venită de undeva de sus, care mi-a spus: „E momentul tău!”.
-Și chiar că a fost momentul tău. Ai simțit și teamă?
-Nu neapărat teamă. Mai degrabă am fost preocupat să intru cât mai rapid și mai bine în ritmul mental al jocului. E clar că într-un astfel de meci cu miză și cu atmosferă nu poți avea aceeași siguranță ca într-o partidă de juniori, așa că mi-am spus că trebuie să joc cât mai simplu- ăsta a fost primul gând, să joc simplu- și să intru în ritmul mental potrivit. Mentalul trebuie să ți-l antrenezi. Portarii la vârste fragede cad mai ales pe partea mentală, pentru că, spre deosebire de situația jucătoului de câmp, o greșeală te poate îngropa.
-N-a fost cazul la tine. Dimpotrivă, putem spune că, prin intervențiile tale, ai împiedicat-o pe „U să fie îngropată., Ai avut două intervenții de „unu la unu” fabuloase. Care a fost mai dificilă?
-A doua a fost mult mai grea. Și asta pentru că la prima am știut exact unde va șuta Politic. Era singura variantă. Prin urmare, eram pregătit și nu am avut decât să întind piciorul pentru a acoperi colțul scurt. La a doua intervenție, însă, a fost altfel. Atacantul avea mai multe soluții, așa că am făcut un pas și l-am așteptat, iar din poziția corpului mi-am dat seama unde va da. Am scos mingea cu crampoanele.
-Ce ți-au spus colegii?
-Toți m-au felicitat, toți au fost lângă mine, ceea ce mi-a sporit și mai mult încrederea. De altfel, la „U” suntem o familie, iar toată lumea, de la colegi la staff-ul tehnic mă ajută fantastic. Și asta se întîmplă în fiecare zi și la fiecare antrenamement. Învăț foarte mult de la toți deoarece chiar am de la cine.
-După meci, au curs felicitările, dar au curs și lacrimile. Ai izbucnit în plâns în momentul în care ți-ai îmbrățișat tatăl.
-Sincer, poate că mi-aș fi putut stăpâni lacrimile, dar nu am făcut nimic pentru a le opri. Simțeam că-mi face să mă exteriorizez, să mă descătușez, iar mai bine decât în brațele tatălui meu, cum puteam oare să o fac? Dar au fost lacrimi de bucurie. A fost pentru prima dată când am plâns vreodată de bucurie. Simțeam că trebuia să mă descarc deoarece a fost o emoție extraordinară generată de tensiunea acumulată în timpul meciului și de fericirea pe care am simțit-o la final pentru evoluție, pentru rezultat, pentru șansa lui U de a ajunge în Europa și pentru felul în care toți, de la colegi la staff-ul tehnic, ca să nu mai spun de familie, mi-au fost alături.
-Că tot vorbeam de mesaje de felicitare, spune-mi unul care te-a impresionat în mod deosebit. Unul special.
-Mi-e greu să mă opresc la unul anume deoarece toate au avut importanța lor. Dacă ar fi totuși să aleg unul, dincolo de cele venite din partea familiei, ar fi cel primit de la domnul Sandu Tăbârcă. A sunat cam așa: „Bucură-te copile, că meriți asta, dar nu uita să rămâi cu capul pe umeri și cu picioarele pe pământ”. Este exact ceea ce cred și eu că trebuie să fac.
-Când ai aflat de record, ce ți-ai spus?
-Mă gândeam că după un asemenea meci, nu mai poate fi loc de o și mai mare bucurie, dar iată că a venit această informație legată de faptul că sunt cel mai tânăr portar din istoria primei ligi. Numai că și acest record trebuie gestionat cum trebuie. Nu trebuie să mă facă să cred că gata, am ajuns acolo și de acum eu sunt mare și tare. Nu, trebuie să mă motiveze. Și să mă oblige să trag și mai tare. Iar exact asta voi face. Pentru că, așa cum ne spune mereu și domnul Sabău, trebuie să avem foame în noi pentru a reuși. Iar eu am foame și vreau să ajung departe.
-Tudor, ai fost și continui să fii curtat de echipe mari din campionate mari europene. Și totuși ai decis să continui cu „U”. Care a fost motivul?
-În toate mă consult cu familia și mai ales cu tata. Și am ajuns la concluzia că pentru mine, la vârsta aceasta, cel mai bine e să continui la „U” Cluj. Să spunem că aș fi ajuns în Germania. Bariera lingvistică m-ar fi împiedicat să am, cel puțin pentru început, oportunitățile care uite că mi s-au oferit la Cluj. Mă simt excelent la Cluj și la „U”, unde am găsit mediul propice de a progresa, iar faptul că ne-am calificat în cupele europene- o reușită deosebită pentru un club de o asemenea tradiție și cu astfel de suporteri- îmi arată că am făcut alegerea corectă. La momentul potrivit, mă voi putea gîndi și la un transfer în străinătate. Dar pentru asta e timp. Până atunci, trebuie să-mi continui drumul aici. Iar drumul meu înseamnă și școală, nu doar fotbal. Ba pot spune că școala e pe prmul loc. Nu o neglijez neam! Eu și familia mea punem accent pe educație. Iar după ce voi absolvi LPS-ul, vreau să dau la Kineto. Vreau să fiu de ajutor celor din jur. Să devin un om bun, de ajutor.
-Frumos spus: un om bun. Chiar, cum te-ai caracteriza?
-Drept o fire sensibilă. Mă consider o persoană obișnuită, căreia îi place să iasă, să socializeze, să se plimbe.
-Pe final, două vorbe și despre naționala U17 al cărui căpitan ești.
-În toamnă, vom participa în Franța la primul turneu de calificare pentru Europene. Suntem în grupă cu Franța, Azerbaidjan și Israel. Merg mai departe primele două, dar la prima acțiune a lotului le voi spune colegilor mei că obiectivul nostru trebuie să fie musai locul 1. Formăm o echipă bună, care are toate argumentele pentru a se bate la primul loc.














