Depistați de poliţişti, în trafic, sub influenţa alcoolului
La data de 29 noiembrie a.c, în jurul orei 19.00, o patrulă din cadrul Postului de Poliţie Ungureni a depistat în flagrant un tânăr, de 32 de ani, din localitate, care a condus un autoturism pe un drum sătesc, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
La data de 30 noiembrie a.c. un echipaj de poliție rutieră din Onești, a depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Bogdănești, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Onești.
În urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au procedat la reţinerea permisului de conducere şi a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Depistat în trafic, deși nu poseda permis de conducere
La data de 29 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în trafic, pe raza localității Sascut, un tânăr de 18 ani din județul Iași care nu poseda permis de conducere.
În urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de „conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”.
Material lemnos ridicat în vederea confiscării
La data de 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Dărmănești au depistat, un bărbat de 32 de ani, din localitate, care transporta cu un atelaj hipo material lemnos fără a deține documente de proveniență.
În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul a tăiat fără drept un număr de 16 arbori specia salcâm.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, bărbatul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5000 lei, în conformitate cu prevederile Legea nr. 171/2010.














