La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe partea carosabilă a B-dului Republicii, în faţa unui magazin din mun. Oneşti, trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani, se lovesc reciproc, fapte ce tulbură ordinea şi liniştea publică.
S-a intervenit pentru aplanarea conflictului, persoanele implicate fiind conduse la sediul poliţiei pentru cercetări.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la comiterea infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi lovire sau alte violenţe.
Ȋn urma administrării probatoriului, faţă de doi dintre tineri s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Bănuiții au fost introduşi ȋn Arestul I.P.J.Bacău.















