„Din pomul cunoştinţei binelui al răului nu trebuie să mănânci…” (Gen 2,17). Totul pare să fi început cu o interzicere. În schimb, restricţia nu reprezintă o ameninţare a plăcerii, un atentat la bucurie. Ea ne dă semnale de a nu ne opri pe teritoriul destul de redus al interzicerii, când nu s-a cercetat încă nici o mică parte din câmpul nemărginit al posibilităţilor. Satana, cu viclenia sa recunoscută, înşală pe om tocmai în acest punct. În realitate, el oferă mult mai puţin decât oferă Dumnezeu. Îl amăgeşte, restrânge câmpul vizual. Îl ţintuieşte pe Adam la gaura mizerabilă prin care poate contempla, într-ascuns, arborele interzis. Şi să ne gândim că omul a primit de la Dumnezeu darul de a putea străbate o grădină imensă şi să se bucure în faţa unei varietăţi incredibile de plante. Limita impusă de Dumnezeu este în vederea unei plenitudini.
Este inutil de a ne face iluzii. În grădină vei găsi şi diavolul. În deşert îl vei găsi şi pe diavol. În rugăciune îl vei găsi şi pe diavol. În slujirea lui Dumnezeu îl vei găsi şi pe diavol. În post, în practicile ascetice, îl vei găsi şi pe diavol. Adică, ori de câte ori îl vei căuta cu adevărat pe Dumnezeu, dai în mod necesar peste „concurentul” său, peste adversarul său. Dacă, de-a lungul unui drum, nu întâlneşti pe adversar, nu găseşti ispita, trebuie să te îndoieşti că acel drum conduce la Dumnezeu.
Miercuri am început Postul Mare, un timp în care suntem chemați la convertire. Timpul Postului Mare, văzut de Cristos şi propus de Sfânta Biserică este „semnul sacramental” al convertirii noastre. SfinţiiPărinţi l-au văzut ca un timp de credinţă, de iubire şi pocăinţă. Însă nu toţi pot să se retragă pe o insulă sau să ducă o viaţă cenobitică, dar fiecare creştin trebuie să trăiască timpul Postului Mare în semnificaţia sa profundă, continuând să-şi desfăşoareobligaţiile sale familiare, sociale şi profesionale.
Sfâșiați-vă inimile, nu hainele (Ioel 2,13). Să avem încredere că iertarea pe care Dumnezeu mi-o acordă după ce am păcătuit, întrece cu îmbelşugare mulțimea păcatelor mele. Mizeriile mele multe şi apăsătoare nu vor reuşi niciodată să umple măsura milostivirii lui Dumnezeu. Cei ce văd numai răul peste tot, peste tot numai păcate, ar trebui să observe peste tot şi binele „supra abundent”. Unde este lumea păcatului şi a morţii, este şi lumea harului care oferă cu dărnicie viaţa.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
Biserica Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” – Bacău
