O grupare infracţională specializată în proxenetism transfrontalier şi trafic de droguri a fost destructurată de procurorii DIICOT Bacău, iar prima instanţă a pronunţat sentinţele pentru cei 12 inculpaţi. Printre aceştia, şi o avocată din cadrul Baroului Bucureşti.
Potrivit Adevărul.ro, cazul instrumentat de procurorii de la DIICOT Bacău scoate la iveală nu doar cum schimbă pieţele proxeneţii români, ci şi cum oferă tarife îndestulătoare tinerelor care îşi vând trupul. În cazul de la Bacău, potrivit anchetatorilor, liderii grupării erau doi bărbaţi de 34 de ani, unul din Moineşti şi altul din Ploieşti. Potrivit DIICOT, cei doi proxeneţi, Claudiu Vasile C. şi Constantin B., erau ajutaţi de o tânără de 29 de ani, din Oradea, Bianca Daniela Ş., în prezent avocată în cadrul Baroului Bucureşti. Începând cu luna aprilie 2016, cei trei au cooperat în scopul desfăşurării pe teritoriul Irlandei, într-un mod coordonat şi eficient, a unor activităţi de proxenetism.
„Specificul activităţii infracţionale care făcea obiectul asocierii, consta în activităţi de racolare de pe teritoriul României a unor persoane de sex feminin, de diferite condiţii, urmată de deplasarea acestora în Irlanda şi integrarea în sistemul de organizare a activităţilor de prostituţie pus la punct de membrii grupării. Astfel, persoanele de sex feminin care se prostituează sub coordonarea membrilor grupării îşi desfăşoară activităţile într-o manieră itinerantă, care presupune relocarea periodică în diferite puncte de pe raza capitalei irlandeze Dublin, dar şi în alte localităţi”, au precizat procurorii DIICOT.
Probele administrate pe parcursul procesului au dezvăluit faptul că de închirierea imobilelor destinate activităţilor de prostituţie şi de plata conturilor de pe site-ul de escorte, se ocupa inculpatul Constantin C., care utiliza fără drept date de identificare ale unor carduri bancare prin metode specifice hackerilor. Pentru atragerea clienţilor interesaţi de servicii sexuale contracost, proxeneţii foloseau un site de escorte, unde creeau conturi pentru fiecare tânără adusă din România. Ca să nu fie depistaţi de autorităţile irlandeze, închiriau imobilele destinate activităţilor de prostituţie, schimbând locaţiile la câteva săptămâni.
La rândul ei, tânăra de 29 de ani, avocată, se afla în permanenţă într-un imobil deţinut de inculpatul Constantin B., în oraşul Waterford. Bărbatul s-a sustras anchetei, fiind dat în urmărire internaţională. El are la activ o condamnare definitivă pentru fraude informatice.
„Inculpata Bianca Daniela Ş. avea rolul de a discuta cu potenţialii clienţi, cărora le comunica tarifele şi realiza programările, le pune acestora la dispoziţie coordonatele precise ale imobilului în care pot fi găsite persoanele de sex feminin care îşi oferă serviciile sexuale”, au mai menţionat procurorii DIICOT.
Pentru organizarea serviciilor de proxenetism şi protecţia prostituatelor, cei doi proxeneţi primeau o cotă de 50% din câştigurile realizate de fiecare tânără. Avocata, care potrivit martorilor audiaţi în dosar, avea rol de dispecer, primea 10% din câştiguri, însă banii erau oferiţi de proxenetul la care locuia. Tinerele care practicau prostituţia păstrau 50% din încasări, iar procentul le era mulţumitor.
Ancheta procurorilor DIICOT a scos la iveală faptul că proxeneţii români şi-au extins piaţa şi în Orientul Mijlociu, acolo unde câştigurile erau ameţitoare. Unele dintre tinerele audiate de procurori au precizat că fetele care vorbeau fluent limba engleză erau trimise pentru perioade scurte de timp în Dubai şi Muscat, pentru prostituţie, tarifele oferite de arabi ajungând la 600 de euro pe oră.
Avocata a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Ceilalţi 9 membri, ai reţelei, care au solicitat să fie judecaţi prin procedura simplificată a acordului de recunoaştere, au primit pedepse cu suspendare. În sarcina acestora, procurorii au reţinut infracţiunea de trafic de droguri, ei fiind acuzaţi că livrau stupefiante proxeneţilor. Sentinţa Tribunalului Bacău nu este însă definitivă, ea fiind deja contestată atât de inculpaţi, cât şi de procurori.















