miercuri, 17 decembrie 2025

Poliția în acțiune

Dosar penal pentru alcool

La data de 6 iunie a.c, în jurul orei 06.30, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat, în flagrant, un bărbat de 42 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Energiei, aflându-se sub influenţa alcoolului.
Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Eveniment rutier – comuna Parava



La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 19.00, pe DJ 206 B, din comuna Parava, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
Din verificările poliţiştilor s-a stabilit că un bărbat de 35 ani, din comuna Parava, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 206 B, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un parapet de beton.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Accidentat în urma traversării neregulamentare

La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 19.00, un bărbat de 51 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Toamnei din Bacău, a surprins şi accidentat un minor care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.
Minorul a fost transportat la spital, fără a rămâne internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Se apropie Vacanţa Mare!
Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:
să circule numai pe trotuare;
să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice;
să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

A condus un vehicul neînmatriculat

La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 19.30, poliţiştii Postului de Poliţie Tamaşi au depistat, în flagrant, un bărbat de 31 ani, din comuna Buhoci, în timp ce conducea o autoutilitară, având autorizaţia de circulaţie provitorie a vehiculului, expirată.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.



spot_img