30 aprilie 2024
ActualitatePrinși beți la volan

Prinși beți la volan

La data de 03 noiembrie a.c., o patrulă de poliție din Moineşti, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 38 de ani, din comuna Măgireşti, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La aceeaşi dată, în jurul orei 13.30, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, în localitatea Gheorghe Doja, nu a păstrat distanţa de siguranţă şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, rezultând pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 04 noiembrie a.c., în jurul orei 01.30, poliţiştii din Moineşti au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din comuna Ardeoani,care, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2G, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit în afara părţii carosabile, rezultând pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.



La aceeaşi dată, în jurul orei 01.00, polițiștii din Oneşti au depistat un localnic de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism, în comuna Caşin, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum şi recoltarea mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de la prelevarea mostrelor de sânge. (C.P.)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri