luni, 29 decembrie 2025

Spitalul Judetean pierde bani din cauza maidanezilor

Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau s-a mai aprovizionat cu o suta de doze de vaccin antirabic, iar criza acestuia se apropie de sfârsit. „Incepând de saptamâna viitoare, marti, vom putea comanda oricâte doze dorim, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt al SJU. Problema nu este acum ca nu se gaseste vaccin, ci costul aprovizionarii. Tratamentul aplicat persoanelor muscate de câini nu este decontat de Casa de Asigurari de Sanatate. Costurile le suporta spitalul.” Pâna in luna aprilie, spitalele s-au aprovizionat cu vaccin antirabic de la Institutul Cantacuzino din Bucuresti. Costul unei doze era de aproximativ 50 de lei. Pentru un pacient se folosesc 3 doze daca animalul care l-a muscat nu este suspect de rabie si 5 daca acesta este necunoscut, nu poate fi urmarit pentru a se vedea evolutia starii lui de sanatate sau este chiar suspect ca ar fi infectat. Spitalele cheltuiau, asadar, pentru fiecare persoana muscata de un animal intre 150 si 250 de lei, fara a pune la socoteala materialele sanitare si munca personalului medico-sanitar. La inceputul lunii mai, când vaccinul a disparut de pe piata româneasca, SJU s-a aprovizionat la pret dublu. Ramâne de vazut ce preturi vor cere in perioada urmatoare distribuitorii producatorului de vaccin din strainatate. Cert este ca aceasta cheltuiala greveaza bugetul spitalelor publice, mai ales ca adresabilitatea pacientilor a crescut. Daca in anii din urma multe persoane muscate de câini evitau sa fie imunizate impotriva rabiei, de la inceputul acestui an, situatia s-a schimbat. Aceasta, dupa ce o fetita din Racaciuni a murit de rabie din cauza ca nu a fost vaccinata. Pe de alta parte, strazile din Bacau sunt pline de câini fara stapân, iar primaria continua sa ignore pericolul pe care acestia il reprezinta pentru trecatori. Nota de plata o suporta, insa, SJU. Anul trecut, de exemplu, SJU a cumparat 2000 de doze de vaccin, pentru care a cheltuit 100.000 de lei. In acest an, s-a depasit deja cantitatea de vaccin consumata pe tot parcursul anului trecut.
Doina Mincu



spot_img