30 aprilie 2024
ActualitatePatru secții ale Spitalului Municipal Onești au fost renovate și date în...

Patru secții ale Spitalului Municipal Onești au fost renovate și date în folosință

Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Doctor Luca” din Onești a cunoscut joi, 5 aprilie, reverberația clipelor de împlinire la darea în folosință, după efectuarea unor ample lucrări de renovare, a secțiilor Medicină Internă, Neurologie, ORL și Oftalmologie.

La acest eveniment au fost prezenți parlamentarii Dragoș Benea și Ionel Floroiu, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești, dr. Oana Secară, managerul spitalului oneștean. Au mai participat părintele protopop Ioan Bârgăoanu (de la Protopopiatul Onești), consilieri locali ai municipiului, primari ai mai multor comune (Cașin, Buciumi, Bârsănești, Mănăstirea Cașin), aflate în apropierea Oneștiului.

După săvârșirea unei scurte slujbe religioase de sfințire și vizitarea noilor saloane pentru pacienți, care au acum un aspect nou și modern, oficialitățile prezente la Spitalul Municipal au punctat câteva lucruri, la finalizarea lucrărilor de renovare și modernizare a celor patru secții.



Primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc a evidențiat faptul că „în Săptămâna Mare a acestui an s-a reușit la Spitalul Municipal realizarea unui proiect, în colaborare cu CJ Bacău, în valoare de peste 1.8 milioane de euro. Lucrările au decurs bine, cu mici sincope, și după ce CJ Bacău a fost alături de noi la realizarea Compartimentului Primire Urgențe, iată că acum am reușit împreună modernizarea acestor secții.

În acest an ne-am asociat cu Consiliul Județean și pentru modernizarea Stației de Ambulanță, iar surprizele de la Spitalul Municipal Onești vor continua!” Dr. Oana Secară, managerul acestei mari unități medicale de pe valea Trotușului a menționat că „în urma acestei renovări putem oferi pacienților noștri condiții de cazare moderne, la nivel european. Prin această renovare reușim ca să îndeplinim toate criteriile care ni se solicită”.

Și președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu, a subliniat faptul că „în urmă cu exact un an a fost semnat contractul de execuție al acestor lucrări de la Spitalul Municipal Onești, unde a fost renovată o suprafață de peste 3.000 metri pătrați. Au fost sincope deoarece constructorul și-a asumat finalizarea lucrărilor în timp de nouă luni dar acum, constatăm că totul a ieșit bine. Primăria municipiului Onești s-a ocupat de dotarea materială a saloanelor pentru bolnavi și considerăm că de aici încolo personalul medical trebuie să aibă o atitudine deosebită pentru îngrijirea sănătății.”

Faptul că sănătatea este o prioritate a fost subliniat și de senatorul Dragoș Benea, ce era președinte în funcție al Consiliului Județean Bacău la semnarea acestui parteneriat (în ianuarie 2014) cu Consiliul Local Onești, în privința renovării celor patru secții ale Spitalului Municipal Onești, care a declarat:

„Îi felicit pe cei care au avut curaj și încet și sigur vedem cum Oneștiul intră pe un făgaș administrativ corect, nu ca în anii din urmă când aici era o administrație mai colorată și gălăgioasă! Expunându-mă la comentarii mai răutăcioase, vorbind de sincopele înregistrate aici, pot spune că sunt investiții care stagnează și întârzie doar din pricina faptului că sunt firme ce marjează pe prețul cel mai mic. Acum lucrurile sunt mai așezate și mai temperate iar Oneștiul nu mai este cel din urmă cu 4 – 5 ani, când s-a întârziat luarea unor decizii”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri