miercuri, 17 decembrie 2025

«Circul şi mă joc în siguranţă»

Elevii băcăuani au participat la cea de-a-IV-a ediţie a concursului de educaţie rutieră “Circul şi mă joc în siguranţă”, concurs ce are drept scop însuşirea corectă a regulilor de circulaţie, respectarea acestora şi prevenirea accidentelor de circulaţie în rândul celor mici.

Astăzi, 29 martie a.c., la “Şcoala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza” din Bacău s-a desfășurat cea de-a-IV-a ediţie a concursului judeţean de educaţie rutieră «Circul şi mă joc în siguranţă».

Concursul a fost organizat de către Serviciul Rutier Bacău în parteneriat cu Palatul Copiilor Bacău şi Automobil Club Bacău.



La competiție au participat elevi de gimnaziu, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, care au avut de excutat desene pe teme specifice circulaţiei rutiere şi au ilustrat viziunea copiilor asupra a ceea ce înseamnă siguranţă rutieră.

Jurizarea a fost o “misiune” dificilă pentru poliţişti având în vedere că toate desenele au fost frumoase şi astfel, la finalul concursului, chiar dacă au fost premiaţi doar trei elevi, toţi participanții au primit diplome și materiale educativ-preventive.

Întrucât concursurile pe teme rutiere sunt o modalitate atractivă de a reaminti copiilor modul corect de a circula în siguranţă, astfel de activităţi sunt desfășurate anual, mai ales de către poliţiştii rutieri, cu scopul promovării unui mod de viaţă sănătos, de a preveni producerea accidentelor rutiere în rândul elevilor dar şi de conştientizare a opiniei publice asupra vulnerabilităţii şi comportamentului în trafic al tinerilor.



spot_img