marți, 23 decembrie 2025

Perioada de acalmie la Pasapoarte

Inceputul de an se traduce prin cuvântul „normalitate” la Serviciul Pasapoarte Bacau. Functionarii traverseaza acum o perioada de acalmie si lucreaza la relanti. In aceste conditii, bacauanii care intentioneaza sa-si faca pasaport pot profita din plin de aceasta ocazie, evitând astfel perioadele aglomerate din an.

Cea mai solicitanta zi pentru angajatii Serviciului Pasapoarte este cea de marti, atunci când o echipa se deplaseaza saptamânal la Serviciul de Evidenta a Populatiei din cadrul Primariei Onesti. „Chiar si in aceasta perioada avem câte 70 – 80 de solicitari pe saptamâna. De regula, se intâmpla sa primim 40 de cereri si sa eliberam 40 de documente de calatorie.

Prin astfel de deplasari incercam sa venim in intâmpinarea bacauanilor care locuiesc la distante mari”, declara cms. Florentina Neamtu, sef Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau.



Taxele percepute pentru obtinerea unui document de calatorie sunt diferentiate. Pentru pasaportul electronic simplu se plateste 266 lei, iar pentru pasaportul temporar se achita 222 lei. De retinut este faptul ca pentru persoanele care nu au implinit vârsta de 12 ani, pasapoartele simple electronice au o valabilitate de 3 ani. Pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani, pasapoartele simple electronice au valabilitate de 5 ani.

Pentru cazurile in care pasaportul declarat pierdut ori furat, a fost gasit de titular dupa eliberarea unui nou pasaport, acesta poate fi folosit in continuare, numai dupa prezentarea pasaportului gasit, la autoritatile competente, iar la solicitarea scrisa a titularului, noul pasaport eliberat in locul celui pierdut/furat, va fi anulat.



spot_img