vineri, 19 decembrie 2025

75 de absenți la ultima probă scrisă de la Bac

La proba a treia scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, cea la alegere a profilului și a specializării, în judeţul Bacău au fost prezenți 3.675 de candidați (98% din totalul candidaților înscriși, respectiv 3.750). Dintre cei prezenți la examen, 3.436 de candidați sunt din promoția curentă, iar 239 din promoțiile anterioare. Proba s-a desfășurat miercuri, 30 iunie, în 24 de centre de examen. Nu au participat 75 de candidați.

Joi, 1 iulie va fi organizată proba scrisă la Limba și literatura maternă, la care judeţul Bacău nu are niciun candidat înscris.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12.00.



Contestațiile vor putea fi depuse/transmise în aceeași zi, la centrele de examen, în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
În conformitate cu prevederile Regulamentului UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.



spot_img