28 martie 2024
Actualitate78 de absenți și 91 de retrageri la proba scrisă de la...

78 de absenți și 91 de retrageri la proba scrisă de la Titularizare

Cei care vor să intre în învățământ sau care lucrează deja în sistem și au vrut să se titularizeze pe catedră au susținut ieri, 12 iulie, proba scrisă în acest examen. Un examen greu, au spus candidații, care speră totuși ca, la final, să fie notați și bine. Au fost validate în total 727 de dosare, asta după ce, timp de o lună, între 30 mai și 30 iunie, cei care s-au înscris la Titularizarea 2017 au avut de susținut probele practice sau inspectiile la speciale la clasă.

Proba scrisă a început la ora 10.00 și a durat patru ore, în cele două centre de examen stabilite de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, respectiv Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”. Subiectele au fost elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, în concordanță cu programele pentru concurs. Pentru a fi angajați ca titulari (pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte), atât la proba scrisă, cât și la proba practică în profilul postului. Pentru a lucra ca suplinitori, pe perioada determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci), la cele două probe. Candidații care nu au obținut la inspecția specială la clasa sau la proba practică minimum nota 5 (cinci) nu au putut intra ieri în examen.

Cei mai mulți candidați s-au înscris la disciplinele Limba română (86), Matematică (50), Educație fizică și sport (81), dar și pentru posturile de învățători (82) și educatoare (115). În total sunt 2.642 de locuri, cu număr de ore variabile, iar dintre acestea numai 264 sunt titularizabile. A fost înregistrată și o eliminare, pentru tentativă de fraudare.



Nota obținută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare. Pe 18 iulie se vor afișa primele rezultate, între 18 și 19 iulie se înregistrează contestatiile la ISJ Bacău, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 25 iulie.
Au predat efectiv lucrările comisiei de examen 557 de candidați din totalul de 727 de înscriși, pentru că unul a fost eliminat, 5 dintre ei s-au retras în timpul testării din motive medicale, alți 86, din motive personale, iar 78 nu s-au prezentat la proba scrisă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri