Aceasta pe fondul crizei economice si al salariilor de nimic
Aproape 150 de cadre didactice din Bacau, majoritatea titulare de catedra, au ales sa paraseasca sistemul de invatamânt de la inceputul acestui an scolar. Loviti de criza, cu salarii de mizerie si fara nicio speranta ca lucrurile vor intra pe un fagas mai bun, profesorii aleg strainatatea sau concediile de crestere a copilului.
Demisii in lant, concedii fara plata, pensionari inainte de termen, concedii pentru studii sau de crestere a copilului. Sunt pretextele alese de cadrele didactice de a nu mai profesa in invatamântul bacauan. Acestia parasesc in masa sistemul. Numai in acest inceput de an scolar, 2010-2001, timp de numai o luna, la Compartimentul de Management al Resurselor Umane (MRU) a Inspectoratului Scolar Judetean Bacau s-au inregistrat nu mai putin de 136 de astfel de cereri. “In aceasta perioada, de la 1 septembrie si pâna pe 5 octombrie, avem 14 demisii, 7 pensionari inainte de termen, 38 de concedii fara plata, 22 de concedii fara plata pentru studii, 4 concedii pentru finalizarea studiilor si 12 de crestere a copilului, pentru cadre didactice titulare. In cazul profesorilor suplinitori, au mai fost alte 39 de cereri pentru intrarea in crestere copil”, a explicat prof. Sorin Bostan, inspector scolar MRU.
Descurajati de salariile extrem de mici
Cu alte cuvinte, 136 de profesori au plecat efectiv din sistem, invocând oficial “motive personale”. Neoficial, ei au ales sa munceasca in strainatate, in alte domenii decât cele pentru care sunt calificati, sau au preferat sa-si incerce norocul in tara, dar pe alte joburi. Sunt si cazuri in care s-a preferat chiar concediu fara plata pentru cresterea si educarea copilului, in conditiile in care un profesor cu gradul I ia acum, dupa reducerea de salariu, in jur de 1.200 lei pe luna. Unii profesori au recunoscut in fata demisiei ca pleaca in Italia sau Spania, pentru a ingriji persoane in vârsta, pe un salariu de 800 – 1.000 de euro/luna. Iar cazurile sunt multe, in mai toate scolile, chiar si in cele de la orase.
Grav este faptul ca in acest an, demisiile au fost mult mai multe ca numar fata de anii trecuti, la fel ca si concediile de crestere a copilului. In ceea ce priveste concediul fara plata, acesta pastreaza o linie constanta de circa 40-50/an, din 2007 incoace.
Conditii
Conform legii, orice cadru didactic care are cel putin 10 ani vechime poate beneficia de 1 an concediu fara plata, cu blocarea postului. Pentru concediul fara plata pentru studii, acest drept se acorda o data la trei ani, daca profesorul in cauza are cel putin 7 ani lucrati in sistem. De concediul cu plata pentru finalizarea studiilor pot beneficia acei profesori care au de pregatit examenul de doctorat sau cel de licenta. Posturile ramase vacante sunt ocupate in urma examenelor de titularizare din cadrul miscarilor de personal, numai ca daca locul unul profesor titular este ocupat de un cadru didactic necalificat acesta “rezista” pe post pâna când la catedra ajunge un calificat. “Plecarile din sistem a devenit un un fenomen, trist de atfel, cauzat in primul rând de criza economica. Sunt profesori care si-au facut un calcul si care au ales ce e mai bine pentru ei. Cei din mediul rural nu mai primesc spor de naveta, salariile sunt mici in tot sistemul, asa ca sunt de inteles, in final”, a conchis Bostan.
“Am ales sa stau cu fetita acasa. Abia are un anisor, plateam bona 8 milioane pe luna, iar eu câstigam 12. Ce rost avea? Prefer sa stau eu acasa cu cea mica, pentru ca oricum e mai bine si pentru ea, dar si pentru mine. Cu tot cu indemnizatia de crestere a copilului, câstig chiar mai bine.”
Adriana Cozma, profesor de limba engleza
“Sora mea este invatatoare la o scoala din Onesti. Era platita ca debutant in sistem, iar acum, cu taierile de salariu ajunsese sa ia abia 6 milioane. Ce sa faci cu acesti bani? Si-a blocat postul, si-a luat concediul fara plata timp de un an si a plecat in Italia, unde avem o matusa. Mi-a spus ca daca ii merge bine, nu mai vine in tara. E normal, nu?”
Dumitru Pinca















